Curier Județean

Cetatea Alba Iulia, scenă culturală în aer liber, în 2023: Zeci de artiști români și străini vor participa la „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!“. Proiect de peste 900.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Iulia se transformă într-o mare scenă culturală în aer liber, în 2023. Zeci de artiști români și străini vor participa la „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!“. Proiect de peste 900.000 de lei.

Târgul Grădinarului

ASOCIAȚIA GRUPUL SKEPSIS, în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia și organizația DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST (Norvegia), derulează proiectul „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!“. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Proiectul este o inițiativă originală, creativă și aduce sub aceeași umbrelă artiști români și străini, transformând Cetatea Alba Iulia într-o mare scenă culturală în aer liber.

Acțiunile principale ale proiectului se concretizează în pregătirea, organizarea și derularea unor ateliere artistice interactive, care vor sta la temelia proiectării, organizării și derulării unor spectacole stradale de teatru, muzică și artă plastică.

Pentru interacțiunea cu publicul larg, va fi organizat și un atelier stradal, de arte combinate (teatru, muzică și arte plastice).

Partenerul din Norvegia, DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST, va organiza atelierul de teatru non-verbal, care va sta la baza proiectării spectacolelor de teatru. Unul dintre ele va fi proiectat și pus înscenă tot de DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST.

Publicul din Alba Iulia, dar și turiștii, vor avea acces gratuit la 14 activități de artă contemporană (spectacole, expoziții, ateliere): 4 spectacole de teatru; 5 spectacole de teatru prezentate sub forma unei microstagiuni teatrale; 2 spectacole de tip concert stradal; o expoziție internațională; o expoziție națională cu caracter interetnic; 1 atelier interactiv de arte combinate.

Calendarul evenimentelor va fi anunțat din timp, pe canalele sociale ale ASOCIAȚIEI GRUPUL SKEPSIS, respectiv ale Primăriei municipiului Alba Iulia.

Valoarea totală a proiectului: 914.550,88 lei (100% nerambursabilă), 185.925,89 Euro. Valoarea finanțării nerambursabile 85% Grant SEE: 777.368,25 lei și 15% bugetul național: 137.182,63 lei.

Perioada derulării proiectului: 01 decembrie 2022- 30 noiembrie 2023.

Persoane de contact:

Viorel Mihai Cioflică /Manager de proiect, e-mail: [email protected]
Ioana Maria Cioloca / Expert comunicare, e-mail: [email protected]

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, instruire în comun cu SRI, STS, IPJ Alba și Jandarmeria Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, instruire în comun cu SRI, STS, IPJ Alba și Jandarmeria Alba Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia au desfășurat recent o amplă activitate de instruire în comun, alături de reprezentanți ai Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Festivalul Internațional de Umor Aiud: Când va avea loc ediția 2026 a evenimentului. Fonduri alocate de la bugetul local

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Festivalul Internațional de Umor Aiud: Când va avea loc ediția 2026 a evenimentului. Fonduri alocate de la bugetul local Ediția 2026 a Festivalului Internațional de Umor Aiud va avea loc în data de 24 aprilie. Consilierii locali din Aiud au aprobat recent organizarea ediției din acest an a festivalului. Aleșii locali aiudeni au avizat favorabil […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard

Ioana Oprean

Publicat

în

„Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard Cu prilejul Zilei Poliției Române, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard, au participat la activitatea tematică „Polițist pentru o zi”, un eveniment educativ dedicat siguranței rutiere și formării unui comportament responsabil în trafic. Activitatea a […]

Citește mai mult