Actualitate

Certificatul verde va deveni obligatoriu pentru toți angajații din Italia. Cei care nu îl prezintă vor pierde bani din salariu încă din prima zi de absență

Ioana Oprean

Publicat

în

Certificatul verde va deveni obligatoriu pentru toți angajații din Italia. Cei care nu îl prezintă vor pierde bani din salariu încă din prima zi de absență

Italienii care nu prezintă certificatul verde la locul de muncă vor suferi o „tăiere” din salariu, chiar din prima zi de absență nejustificată. Această măsură este valabilă atât în cazul angajaților din sectorul public, cât și în cazul celor din privat.

23 de milioane de angajați italieni trebuie să prezinte certificatul verde, prin care demonstreză că sunt vaccinați, testați sau au avut COVID, atunci când merg la muncă. Dacă nu îl au, se consideră că lipsesc nemotivat de la serviciu.

Singurii care vor fi suspendați dacă nu prezintă certificatul verde sunt angjații din cadrul școlilor, potrivit Corriere della Sera.

Certifficatul verde poate fi obținut la 14 zile după prima doze de vaccin sau imediat după administrarea celei de-a doua doze. Poate fi obținut și după efectuarea unui test antigen, valabil 48 de ore, sau PCR, valabil 72 de ore. Certificatul verde obținut după vaccinare are o durată de 12 luni, iar pentru cei care au trecut prin boală, dar nu au fost vaccinați, valabilitatea este de 6 luni.

Guvernul a impus prețuri fixe pentru teste: 15 euro pentru adulți, 8 euro pentru minori. Pentru persoanele vulnerabile, testele PCR sau antigen sunt gratuite.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Proceduri simplificate pentru avizarea investițiilor în România. Ilie Bolojan: „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proceduri simplificate pentru avizarea investițiilor în România. Ilie Bolojan: „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare” Guvernul a adoptat o ordonanță care simplifică procedurile pentru avizarea investițiilor. „Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare. De săptămâna viitoare ordonanța va intra în […]

Citește mai mult

Actualitate

SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului

Ioana Oprean

Publicat

în

SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului Producția industrială a înregistrat o scădere de 3,9% în prima lună a acestui an, comparativ cu ianuarie 2025, ca serie brută, arată datele publicate, vineri, 13 martie 2026 de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit datelor oficiale, în ianuarie 2026, au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anaf acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov vine în întâmpinarea contribuabililor persoane fizice şi îi informează asupra faptului că, aceştia beneficiază de o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit […]

Citește mai mult