Cererea de extrădare emisă pe numele lui Dorel Tamaș, ANULATĂ. Povestea afaceristului, primul miliardar din Alba
Cererea de extrădare emisă pe numele lui Dorel Tamaș, ANULATĂ. Povestea afaceristului, primul miliardar din Alba
Un controversat om de afaceri din Alba Iulia, Dorel Tamaş, urmărit internaţional de circa 8 ani de zile, scapă de o cerere de extrădare pentru un mandat de arestare emis în 2011. Curtea de Apel Alba Iulia a dispus joi, 14 noiembrie, retragerea cererii de extrădare emisă pe numele acestuia.
”În baza art. 67 din Legea nr. 302/2004 constată că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea persoanei extrădabile TAMAŞ DOREL CRISTIAN – Dispune de îndată retragerea cererii de extrădare formulate în baza încheierii penale nr. 1/30.04.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul 1/EX/2013. Cu drept de contestaţie pentru procuror în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.11.2019, ora 16.25”, se susţine în minuta deciziei de la Curtea de Apel.
Articolul de lege invocat în decizie prezicează următoarele: ”În cazul în care persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare, instanţa competentă, din oficiu sau la cererea procurorului, stabileşte, prin încheiere motivată, că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea şi dispune de îndată retragerea cererii de extrădare. Hotărârea se transmite Ministerului Justiţiei în termen de 24 de ore de la pronunţare. Ministerul Justiţiei retrage neîntârziat cererea de extrădare, informând despre aceasta Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”.
Solicitarea a fost înaintată de Interpol, care vrea, în acest mod, să scoată din lista cererilor de extrădare documentul emis pe baza mandatului de arestare din aprilie 2011. Ulterior a fost emis şi un mandat internaţional, iar în aprilie 2013 s-a formulat o cerere de extrădare. Dorel Tamaş (50 ani) rămâne, însă, urmărit internaţional în baza mandatului de executare emis în octombrie 2015 de către Curtea de Apel Târgu Mureş, acesta fiind condamnat a 4 ani de închisoare cu executare. Acuzaţiile au fost cele de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi spălarea banilor. Dorel Tamaş a fugit din ţară înainte de emiterea mandatului de arestare, din 2011. Nu a existat o comunicare oficială privind locul unde a plecat, dar s-a bănuit că a locuit mulţi ani în Orientul Mijlociu, respectiv în Dubai. Este posibil ca cererea soluţionată la Curtea de Apel Alba Iulia să fie un semn că acesta a fost găsit şi urmează a fi extrădat.
Multe dintre afacerile acestuia au ajuns în atenţia procurorilor. Cel mai cunoscut este dosarul ”Continental” în care a şi primit, în octombrie 2015, 4 ani de închisoare cu executare. Mandatul de arest în acest dosar fusese obţinut de DNA încă din aprilie 2011. Potrivit rechizitoriului, în 14 mai 2008, Tamaş a încheiat, în calitate de administrator al SC Ardeleana SA, cu reprezentanţii unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca, un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la vânzarea Hotelului Continental din oraş. Preţul tranzacţiei a fost stabilit la zece milioane de euro, din care a fost achitată suma de 2 milioane de euro cu titlu de avans, diferenţa urmând să fie plătită la finalizarea vânzării. Cu această ocazie, Dorel Tamaş le-a ascuns viitorilor proprietari că în cursul anilor 2001 şi 2003 au fost iniţiate proceduri de retrocedare a acelui imobil, în baza Legii 10/2001, de către Colegiul Reformat Debrecen şi separat de către Eparhia Reformată din Ardeal. De asemenea, Tamaş le-a ascuns viitorilor cumpărători că proprietarul imobilului, SC Ardeleana SA, îşi asumase obligaţia de a închiria locuri de parcare de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, obligaţie care ar fi revenit cumpărătorilor după perfectarea vânzării. Dorel Tamaş şi Doina Scutea în 2011 După încasarea avansului de 2 milioane de euro, pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestei sume, Tamaş şi-a însuşit suma totală de 702.750 de lei sub pretextul că plăteşte salariile a doi angajaţi şi a achitat un credit de 1.488.406 de euro.
Dorel Tamaş a fost înainte de 1989 sportiv de performanţă, obţinând titlul de campion naţional la judo. Acest lucru i-a permis să plece şi la competiţii din străinătate, reuşind să adune încă de pe atunci o mica avere. După Revoluţie şi-a încercat norocul în afeceri şi a reuşit să se impună rapid pe piaţă. După ce a adunat suficenţi bani a intrat şi în afaceri mai ”serioase”. Omul de afaceri a fost proprietar sau acţionar în câteva zeci de firme falimentare, dintre care cele mai importante sunt Ardeleana SA, Decar SA, Lider Prodcarn SA şi Cristian Prodimpex SRL. În aprilie 2011, averea acestuia era estimată la 10 milioane de euro. A fost proprietarul primului salon Bingo din Alba Iulia, dar şi a unor săli de jocuri electronice, pe vremea când acest tip de afacere oferea câştiguri substanţiale. Fabrica de încălţăminte Ardeleana a fost prima investiţie importantă a acestuia. La vremea respectivă, la mijlocul anilor 1990, societatea din Alba Iulia era principalul competitor al firmei Clujana pe piaţa de încălţăminte din România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au ajuns la spital
Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică, în jurul orei 12.00, pe DN14, la Slimnic. A fost activat planul roșu de intervenție după impactul dintre 4 autoturisme. Citește și: ACCIDENT rutier în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun