Curier Județean

Centrul Multifuncțional de Sănătate Ocna Mureș și-a reluat activitatea cu măsuri stricte de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul Multifuncțional de Sănătate Ocna Mureș și-a reluat activitatea, respectiv consultațiile medicale în regim ambulatoriu și internările de zi, cu respectarea obligatorie a unor măsuri de protecție. Având în vedere actualul context epidemiologic, solicităm înțelegerea și colaborarea populației, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Petrecerea Divorțaților

1. Consultațiile în cabinetele medicale se vor acorda doar pe baza programării prealabile. Dacă doriți o consultație la unul dintre cabinetele noastre, vă rugăm să sunați înainte la cabinetul medical în care doriți să fiți consultat, la numărul de telefon din lista de mai jos.
2. Programările se efectuează doar telefonic, conform listei de mai jos. Pentru a vă proteja, vom încerca să soluționăm problema dumneavoastră fără a fi necesar să vă prezentați la cabinetul medical, dacă acest lucru este posibil. În acest scop, vom putea trimite prin mijloace electronice (e-mail, WhatsApp) rețete medicale, concedii medicale, etc. și vă vom solicita, în măsura în care aveți această posibilitate, trimiterea documentelor medicale pe care doriți să le analizeze medicul curant în cadrul consultației, prin aceleași mijloace (ex.: rezultate analize, alte documente medicale). În urma consultației la distanță, medicul va decide dacă este necesară prezentarea la cabinetul de specialitate și vă va programa pentru consultație.
3. Vă rugăm să vă prezentați doar la ora la care ați fost programat. Accesul în Centrul Multifuncțional de Sănătate Ocna Mureș este permis doar pacienților programați și nu se va putea face înainte de ora programării.
4. În cazul în care aveți simptomatologie respiratorie vă rugăm să anunțați acest lucru telefonic înainte de prezentarea la cabinetul medical.
5. Vă rugăm să purtați mască de protecție facială și să evitați să aduceți cu dumneavoastră lucruri și bagaje care nu vă sunt necesare.
6. La intrarea în clădire fiecărui pacient i se va măsura temperatura și va completa fișa de triaj epidemiologic. Măsurarea temperaturii și completarea fișei de triaj epidemiologic sunt condiții obligatorii de acces în cabinetul medical.
7. Nu se va permite staționarea pe holuri sau în alte spații.

CABINET Telefon
RECEPȚIE 0258/401544

0258/401545

0258/401546

CABINET OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE 0786473091, 08:00-15:00
CABINET MEDICINĂ INTERNĂ 0765983296, 08:00-15:00
CABINET PEDIATRIE 07644532278, 08:00-15:00

Vă reamintim că în cadrul Centrului Multifuncțional de Sănătate Ocna Mureș sunt oferite servicii în regim de ambulatoriu și spitalizare de zi, în următoarele specialități medicale: Medicină internă, Pediatrie și Obstetrică-Ginecologie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

22 decembrie 2026 | RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție

Ioana Oprean

Publicat

în

RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție Alba Iulia devine, în preajma sărbătorilor de iarnă, gazda unui eveniment muzical inedit. Ansamblul de percuție RESONANCE pregătește pentru publicul albaiulian un spectacol în care virtuozitatea instrumentală, expresivitatea artistică și energia ritmurilor se îmbină […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat publicul interesat că Primăria Municipiului Sebeș a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Parc fotovoltaic Sebeș“, propus pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații Strategie, fair-play și spirit de echipă – acestea au fost coordonatele celei de-a doua ediții a turneului „Camarazi pe tabla de șah”, organizat de AMVVD Alba, în parteneriat cu Academia de Șah „Mihnea Costachi”, în […]

Citește mai mult