Centrul de Zi pentru copii (creșa) „Sfânta Irina” din Blaj, centru pilot în România, un model de bune practici
Centrul de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj, centru pilot la nivelul României, aniversează sâmbătă, în 1 iunie, un an de activitate. Cu această ocazie în cadrul centrului au loc vineri şi sâmbătă o serie de acţiuni prin care este sărbătorită ziua aşezământului social dar şi Ziua Internaţională a Copilului.
Potrivit Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, “manifestările au debutat, vineri, cu acţiuni pregătite de cei 34 de copii şi educatorii centrului. Pentru început, în prima parte a zilei, copiii au realizat o costumaţie specială, în care au defilat până în parcul din Blaj. Copiii au fost îmbrăcaţi în tricouri albe pe care şi-au imprimat mânuţele şi au purtat în piept un ecuson cu mesajul „e ziua mea”. În parc micuţii au servit cu bomboane persoanele prezente şi au dăruit baloane copiilor pe care i-au întâlnit. De asemenea, pe o planşă, copiii şi-au imprimat picioruşele, pentru a marca sugestiv trecerea lor prin creşă.
De la ora 14.30 va avea loc un carnaval la care sunt invitaţi şi părinţii micuţilor. Copiii se vor costuma, vor fi pictaţi pe faţă, vor asista la un scurt spectacol de teatru de
păpuşi, vor cânta şi vor dansa pe o scenă amenajată special pentru ei. Micuţii vor avea tort, suc şi tot ceea ce este necesar pentru o petrecere. La sfârşitul programului copiii vor fi premiaţi pentru participare dar şi pentru cel mai frumos costum.
Acţiunile dedicate Zilei Centrului vor continua şi sâmbătă, în prim plan fiind tot micuţii beneficiari ai aşezământului social.
Centrul de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj a fost deschis în data de 1 iunie 2012 fiind singurul de acest fel din reţeaua socială a Bisericii Ortodoxe Române. Acesta vine în sprijinul familiilor tinere, care au în primul rând o situaţie materială mai dificilă, sau se află în situaţii speciale cum ar fi: părinţi divorţaţi, familii monoparentale, familii fără venituri sau cu venituri foarte mici, familii cu un singur întreţinător, familii în care părinţii nu sunt încadraţi în câmpul muncii, părinţii studiază încă sau familii numeroase.
În cadrul Centrului de Zi „Sfânta Irina” din Blaj sunt oferite servicii de asistenţă socială copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani, 10 ore pe zi. Acestea constau mai exact în asigurarea a două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţilor li se oferă servicii de consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare a copilului mic.
Centrul este coordonat de părintele Vasile Seicean, iar personalul este alcătuit din trei îngrijitoare, o educatoare, un asistent social iar în mod voluntar îşi oferă serviciile un profesor educator şi un psiholog/logoped. De la înfiinţarea acestui centru şi până în prezent peste 100 de copii au frecventat creşa.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]