Actualitate

Centralele de apartament vor fi eliminate de Uniunea Europeană: Care este data limită până când pot fi utilizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Centralele de apartament vor fi eliminate de Uniunea Europeană: Care este data limită până când pot fi utilizate

Uniunea Europeană dorește să renunțe treptat la centralele apartamentelor pe bază de gaze. Conform datelor Eurostat, aproape jumătate din energia consumată în UE este destinată încălzirii și răcirii, iar peste 70% provine din surse de combustibili fosili, cu preponderență gaze naturale. Aproximativ 80% din consumul de energie este alocat încălzirii spațiilor și a apei, în sectorul rezidențial.

A fost stabilită o interdicție pentru astfel de centrale, iar data limită pentru renunțarea la acestea este 2040, conform unui acord între Parlamentul European și Consiliul Europei.

Astfel, clădirile devin subiectul noii legislații europene care stă la baza eforturilor UE de a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, și de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Uniunea Europeană are ca obiectiv accelerarea instalării pompelor de căldură ca alternativă la centralele termice, având în vedere că acestea contribuie la eficiență și permit utilizarea mai extinsă a energiei regenerabile, inclusiv a celei solare.

La sfârșitul anului 2021, Europa avea aproape 17 milioane de astfel de pompe de căldură, iar noile reglementări impun o eliminare treptată a centralelor termice pe bază de gaz natural.

Noua directivă privind eficiența energetică vizează și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050. Măsurile includ, de asemenea, obiective naționale de economisire a energiei și promovarea vehiculelor electrice.

Trebuie eliminate până în 2040

Toate centralele de apartament pe gaze trebuie eliminate până în 2040, prevede o directivă UE. “Comisia salută acordul provizoriu la care au ajuns astăzi Parlamentul European și Consiliul pentru a reduce emisiile și consumul de energie al clădirilor din întreaga UE. Directiva consolidată privind performanța energetică a clădirilor (EPBD) va sprijini eforturile UE de decarbonizare a clădirilor în întreaga Uniune. Acesta este un domeniu în care impactul concret al ofertei ecologice europene va îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, în locuințele și la locul de muncă, și le va reduce facturile la energie. De asemenea, acest acord va stimula independența energetică a Europei, în conformitate cu Planul REPowerEU, și va constitui un argument comercial puternic în favoarea unui sector al clădirilor mai puțin poluante în UE”, arată Comisia Europeană într-un comunicat de presă, citat de economica.net.

Directiva revizuită va stabili o serie de măsuri care vor ajuta guvernele UE să îmbunătățească structural performanța energetică a clădirilor, cu un accent special pe clădirile cu cele mai slabe performanțe, mai spune Comisia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Câți tineri din România vor fi instruiți în 2026 prin programul „Soldat Gradat Voluntar în Termen”: „Suntem în grafic cu pregătirile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți tineri din România vor fi instruiți în 2026 prin programul „Soldat Gradat Voluntar în Termen”: „Suntem în grafic cu pregătirile” Ministrul Apărării, Radu Miruţă, anunţat marți, 7 aprilie 2026 că se fac ultimele pregătiri pentru „Programul Soldat Gradat Voluntar în Termen” (SGVT).  Ministrul Apărării şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au […]

Citește mai mult

Actualitate

E cumplit! Scumpirile din ultimele luni au găurit buzunarele românilor: Oamenii muncesc numai pentru a mânca și pentru a plăti taxe la stat

Ioana Oprean

Publicat

în

E cumplit! Scumpirile din ultimele luni au găurit buzunarele românilor: Oamenii muncesc numai pentru a mânca și pentru a plăti taxe la stat Cheltuielile unei gospodării din România au crescut în ultimul trimestru din 2025 cu 11% față de perioada similară a anului anterior, arată datele publicate marți, 7 aprilie 2026 de Institutul Național de […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, reacție dură după decizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, reacție dură după decfizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!” Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, câștigătorul a reacționat dur după  decizia închidereii televiziunii Realitatea Plus.  Citește și: Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! […]

Citește mai mult