Cel mult zece persoane vor putea fi înregistrate cu cartea de identitate la o adresă. PROIECT adoptat în Senat
Cel mult zece persoane vor putea fi înregistrate cu cartea de identitate la o adresă. PROIECT adoptat în Senat
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane, relatează Agerpres.
Au fost înregistrate 64 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 19 abţineri.
„Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Această limitare nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD.
Propunerea legislativă are ca scop îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţă a persoanelor, a datelor înregistrate în Registrul de Evidenţă a Persoanelor, precum şi crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate.
„De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa a persoanelor fizice”, mai arată iniţiativa.
Potrivit propunerii legislative, „persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Parc de agrement, construit la Teiuș în zona Centrului pentru Tineret, printr-o finanțare europeană: Zone verzi și de relaxare, amenajarea unui iaz, alei pietonale, mobilier urban ecologic
Parc de agrement, construit la Teiuș în zona Centrului pentru Tineret, printr-o finanțare europeană: Zone verzi și de relaxare, amenajarea unui iaz, alei pietonale, mobilier urban ecologic Consiliul Local Teiuș a aprobat, luni, 9 februarie 2026, într-o ședință extraordinară, Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Înființare parc de agrement ,,Locul Târgului”, în zona […]
FOTO | Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei
Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei O grădiniță nouă și modernă va fi construită în curând la Vinerea, lângă Cugir. Marți, 3 februarie 2026, a fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei. Un demers […]
Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi
Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi Administrația locală din comunca Cricău a publicat, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul de achiziții publice pentru ,,servicii de catering în cadrul programului național ,,Masa Sănătoasă”. Potrivit documentației, 131 de preșcolari și elevi ar […]
