Actualitate

Ce trebuie să faci dacă îţi vinzi maşina şi încă primeşti amenzi. Sfaturi pentru proprietarii care îşi înstrăinează autovehiculele

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce trebuie să faci dacă îţi vinzi maşina şi încă primeşti amenzi. Sfaturi pentru proprietarii care îşi înstrăinează autovehiculele. În cazul unei tranzacții de mașini, vânzătorul trebuie să solicite autorității competente cu înmatricularea vehiculelor, schimbarea datelor referitoare la deținerea acestuia. Astfel, fostul deținător evită amenzile aplicate în cazul în care noul deținător al mașinii nu solicită imediat emiterea unui nou certificat de înmatriculare pe numele său.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în situaţia în care vehiculul a fost înstrăinat, „rugăm ca fostul deţinător (vânzătorul) să solicite autorităţii competente cu înmatricularea vehiculelor, schimbarea datelor referitoare la deţinerea acestuia”. „Facem precizarea că amenda contravenţională şi procesul verbal de constatare a contravenţiei se aplică, respectiv se întocmeşte deţinătorului sau utilizatorului legal al vehiculului, aşa cum se află înregistrat în evidenţele autorităţii competente cu înmatricularea vehiculelor la data contravenţiei”, explică CNAIR.

Oficialii CNAIR reamintesc că au pus în funcţiune portalul web www.erovinieta.ro prin intermediul căruia se pot achita online tariful de utilizare (rovinieta) şi tariful de trecere (peajul) peste podurile dunărene de la Feteşti – Cernavodă, se pot verifica plăţile efectuate şi perioadele de valabilitate, precum şi trecerile prin staţia de taxare Feteşti (pe benzile marcate „e-tarif”).

CNAIR şi Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto ca achitarea tarifului prin SMS să nu se realizeze în timp ce conduc vehiculul, existând riscul major de producere a unor evenimente rutiere nedorite, cu posibile consecinţe dezastruoase, până la pierderea de vieţi omeneşti. Pentru evitarea unor astfel de accidente, utilizatorii sunt sfătuiţi să oprească în locurile special amenajate amplasate de-a lungul autostrăzii A2 sau după ce ajung la destinaţie ori la prima oprire de relaxare.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

„Legea motocicliștilor” a fost promulgată: Ce schimbări vor fi pentru șoferi și pentru cei care circulă pe două roți

Ioana Oprean

Publicat

în

„Legea motocicliștilor” a fost promulgată: Ce schimbări vor fi pentru șoferi și pentru cei care circulă pe două roți „Legea motocicliștilor” a fost promulgată de către președintele Nicușor Dan, iar noile prevederi le vor permite motocicliștilor și mopediștilor să folosească, în anumite condiții, benzile destinate autobuzelor și să înainteze pe lângă coloanele de mașini oprite, […]

Citește mai mult

Actualitate

Unde ajung banii din Pilonul II de pensii: Cât de protejată este pensia românilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Unde ajung banii din Pilonul II de pensii: Cât de protejată este pensia românilor Economiile strânse de peste 8,5 milioane de români în Pilonul II nu sunt păstrate într-un cont bancar, ci sunt investite pe piețele financiare, în special în titluri de stat și acțiuni. Aproape 65% din activele fondurilor finanțează datoria publică, iar alte […]

Citește mai mult

Actualitate

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]

Citește mai mult