Ce se întâmplă dacă un elev este infectat cu COVID-19 înainte de examenele naționale. Plan de REZERVĂ cerut de sindicatele din învățământ

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere un plan de rezervă pentru eventualele situații nedorite, precum un elev de a 8-a sau a 12-a infectat care merge la școală în perioada 2 – 12 iunie, dar nu ar mai putea să participe la examenele naționale.

Conform unui comunicat transmis marți de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, România trece printr-o perioadă extrem de dificilă, din cauza pandemiei COVID-19, toate domeniile fiind afectate.

ELIT

Aproximativ 2,8 milioane de preșcolari și elevi, peste 400.000 de studenți și aproape 300.000 de angajați din învățământul preuniversitar și din cel universitar stau acasă.

Sindicatele menționează eforturile din sistemul medical și din sectorul economic, însă susține că trebuie păstrată și sănătatea intelectuală, misiune ce revine sistemului educaţional.

Mihail David - 2020

„Pentru aceasta a fost necesar, peste noapte, să se schimbe modul de învățare tradițional, la clasă, cu învățarea on-line mult mai dificilă și stresantă, atât pentru elevi, cât și pentru cadre didactice. Cu toate eforturile depuse în această direcție, în acest moment, România nu este capabilă să acorde șanse egale la educaţie tuturor copiilor şi tuturor studenţilor. Toată lumea știe că, învățarea on-line presupune ca, atât cadrele didactice, cât și elevii ori studenţii, să dispună de echipamente tehnice care să permită acest lucru, iar realitatea ne arată că, în mediile defavorizate există elevi, studenţi și cadre didactice care nu dispun de asemenea echipamente. În aceste condiții, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să identifice soluții pentru ca toți elevii, studenţii și toate cadrele didactice să participe la procesul de învățare on-line”, arată Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

În condițiile în care gădinițele, școlile și universitățile vor rămâne închise până la data de 1 septembrie, iar învățarea va continua în format online până în 12 iunie, excepție făcând elevii de clasa a 8-a și a 12-a/a 13-a, care vor putea merge fizic la școală, în perioada 2-12 iunie, trebuie găsită o soluție și pentru elevii care au rămas corigenți pe primul semestru, pentru încheierea situației școlare.

În ce privește faptul că examenele naționale se vor desfășura în format clasic, sindicatele spun că trebuie avut în vedere că punerea în practică a acestei soluții prezintă anumite riscuri și trebuie luate măsuri sporite de protecție.

„Autoritățile au obligația să ia toate măsurile necesare, astfel încât să se asigure condiții de securitate maximă pentru elevii și salariații care vin la școală și care vor participa la examenele naționale, de la verificarea temperaturii tuturor și asigurarea obligatorie a materialelor de protecție, până la păstrarea distanței fizice impuse de lege. De asemenea, este necesar ca toate examenele să se desfășoare în unitățile de învățământ unde elevii desfășoară cursurile. În opinia noastră, autoritățile trebuie să aibă în vedere și un plan de rezervă, pentru că este posibil să apară și situații nedorite (de exemplu: o infectare a unor elevi din clasele a VIII-a și a XII-a/XIII-a care vor veni la școală în perioada 2-12 iunie 2020 ar însemna imposibilitatea participării acestora la examenele naționale.

Când vor putea acești elevi să susțină examenele? Același risc de îmbolnăvire este și pentru cadrele didactice”, arată sindicatele.

Propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ:

• emiterea unui Ordin de ministru care să cuprindă prevederi clare, detaliate și racordate la realitatea actuală, referitoare la tot ceea ce trebuie făcut pentru încheierea anului școlar/universitar 2019-2020;

• modificarea Legii Educației Naționale în sensul reglementării învățării on-line;

• identificarea elevilor, studenţilor și cadrelor didactice care nu dispun de dispozitive electronice conectate la internet, necesare în procesul de predare-învățare on-line;

• asigurarea resurselor financiare care pot fi folosite pentru achiziționarea echipamentelor necesare elevilor, studenţilor și cadrelor didactice pentru învățarea on-line, luându-se în calcul inclusiv varianta promovării de către Guvernul României a unui Program național de susținere și de promovare a învățării on-line;

• pentru ca învăţământul online să se poată desfăşura în condiţii de calitate şi pentru a oferi şanse egale pentru toţi copiii şi elevii din România, solicităm Ministerului Educaţiei să dispună realizarea unor platforme on-line adecvate activităţilor de predare-învăţare, care să suporte un număr mare de accesări concomitente; suntem convinşi că, datorită potenţialului recunoscut al specialiştilor din domeniul IT din România, acest lucru se poate rezolva într-un timp relativ scurt, dacă se asigură resursele financiare necesare;

• să fie demarate cursuri de formare și de învățare gratuite pentru predarea on-line, prin intermediul Caselor corpului didactic sau ai altor furnizori acreditați în acest domeniu, prin metode on-line și, eventual, off-line, pentru cadrele didactice care întâmpină greutăți în folosirea calculatorului/tabletei și a platformelor e-learning, prin care învățarea poată fi făcută on-line;

• universităţile vor continua îmbunătăţirea sistemului de învăţare on-line, prin mărirea capacităţii de lucru a platformelor, prin modernizarea modului de predare şi de evaluare şi prin actualizarea continuă a informaţiilor ştiinţifice prezente pe aceste platforme.

Pentru finalizarea anului universitar 2019-2020, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ propune:

1. în baza autonomiei universitare şi ţinând seama de legislaţia actuală, Consiliile de Administraţie ale universităţilor vor elabora metodologii sau proceduri proprii de desfăşurare a activităţilor didactice, după care, Senatele universitare le vor dezbate şi aproba;

2. continuarea predării şi evaluării în sistemul on-line până la intrarea în sesiunea celui de-al doilea semestru al acestui an universitar;

3. susţinerea în sistemul on-line a marii majorităţi a examenelor studenţilor, inclusiv a celor de licenţă, disertaţie şi doctorat. Forma de examinare (on line sau forma clasică) rămâne la decizia Consiliilor de Administrație, care își vor asuma asigurarea tuturor condițiilor de securitate și de sănătate în muncă, în cadrul instituțiilor de învăţământ superior;

4. în cazul susţinerii examenelor studenţilor în sistemul „faţă în faţă”, studenţii şi cadrele didactice vor purta măşti şi mănuşi şi vor respecta distanțarea fizică impusă de lege;

5. la intrarea în instituțiile de învățământ superior, un număr adecvat de persoane, bine instruite, va verifica temperatura tuturor studenţilor și angajaților și va testa starea de purtător de virus (pentru persoanele asimptomatice). În acest sens, vor fi amenajate spații speciale, destinate efectuării triajului epidemiologic, înainte de intrarea în universitate;

6. refacerea în sistemul on-line a cât mai multor lucrări de laborator, chiar şi a celor care necesită date experimentale, prin transmiterea către studenţi, de către cadrele didactice, a seturilor teoretice de date;

7. acolo unde este necesară efectuarea sau refacerea lucrărilor de laborator în sistemul „faţă în faţă”, universitățile vor lua măsuri pentru programarea și pentru desfășurarea acestor activități pe parcursul a cel mult 2-3 săptămâni. Studenţii vor purta obligatoriu măști și mănuși, asigurate de către universitate şi vor fi împărţiţi în subgrupe, riguros dimensionate, astfel încât, să permită respectarea distanțării fizice impusă de lege;

8. desfăşurarea admiterii în învaţământul superior în sistem on-line, acolo unde este posibil, se va face pe baza metodologiilor proprii actualizate ale instituțiilor de învățământ superior, elaborate în cel mai scurt timp posibil, de către Consiliile de Administraţie şi aprobate de Senatele acestor instituții, luând în seamă rezultatele candidaţilor din timpul anilor de liceu sau alte criterii de departajare aprobate de Senatul universitar;

9. practica studenților poate fi realizată și evaluată până la sfîrșitul lunii septembrie 2020, prin decizia Consiliilor de Administrație;

10. universitățile vor asigura efectuarea semestrială a anchetelor epidemiologice, atât la studenți, cât și la întregul personal angajat.

„Guvernul nu trebuie să uite un lucru foarte important! Experți în sănătate de pe plan mondial și național avertizează asupra unui nou val, în toamnă, de îmbolnăviri cu COVID-19. Dacă și atunci se va impune starea de urgență, ce vom face cu școlile, cu elevii, cu studenţii și cu cadrele didactice? Practic, ajungem în situația în care putem compromite anul școlar/universitar 2020-2021, dacă în perioada următoare nu se iau măsurile care se impun, începând cu cele enumerate mai sus! După ce va trece această perioadă dificilă, țara noastră are nevoie să între într-un proces amplu de schimbare, pentru a ajunge la normalitate. Pandemia a reușit să scoată la suprafață neajunsurile din sistemul sanitar românesc, dar și pe cele din sistemul de învățământ. Guvernanții trebuie să înceapă cu schimbarea propriilor mentalități, pentru că nu trebuie să mai avem subfinanțare în două domenii vitale pentru România și pentru orice națiune: sănătatea și educația! Cele două domenii esențiale trebuie să primească fonduri consistente, pentru a recupera decalajul enorm față de alte state”, mai spun sindicatele.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...