Ce pedeapsă a primit un tânăr din Alba care a accidentat mortal o fetița de 2 ani: Culpă de 30 % la producerea decesului victimei
Ce pedeapsă a primit un tânăr din Alba care a accidentat mortal o fetița de 2 ani: Culpă de 30 % la producerea decesului victimei
Un tânăr din comuna Scărișoara a fost condamnat de magistrații judecătoriei Câmpeni la pedepsa de 10 luni închisoare cu amănarea executării, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Tragedia a avut loc la data de 1 aprilie 2019. Şoferul din Scărișoara, în vârstă de 32 de ani, în timp ce manevra un tractor cu remorcă prin curtea unei familii din comuna Albac, cătun Fața, a acroșat o fetiță de un an și 7 luni. În urma accidentului, fata nu a mai putut fi salvată.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale instanţa reţine că în data de 01.04.2019, jurul orei 11:44, inculpatul, în timp ce conducea tractorul care tracta o remorcă, prin curtea părţii civile, a efectuat manevra de mers înapoi, acroşând-o pe minoră şi rulând cu remorca peste aceasta i-a cauzat rănirea grava si ulterior decesul, se arată în motivarea făcută publică pe portalul rejust.ro.
Atât partea civilă cât şi fratele acestuia, respectiv martorul nu au eliberat traseul pe unde urma să circule utilajul, deşi cunoşteau că urma să sosească înainte cu 30 de minute de venirea acestuia. Eliberarea traseului a început doar după momentul în care vehiculul a intrat în curte. În timpul în care partea civilă se afla la autoutilitară pentru a închide portiera şi uşa de la trusa de scule, martorul s-a îndepărtat de victima minoră, iar minora a plecat de la locul unde fusese lăsată iniţial (fie că s-a speriat de sunetul unui motor de tractor fie pentru că dorea să ajungă la tatăl său), a traversat curtea prin spatele remorcii, moment în care a fost surprinsă de utilaj, fiindu-i strivit capul de roata din spate dreapta a remorcii, la scurt timp survenind decesul acesteia.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de ucidere a victimei ca urmare a modului în care inculpatul a condus tractorul. Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi nesupravegherea victimei minore de către tatăl său rezultă din raportul de expertiză medico-legală şi celelalte mijloace de probă, întrucât accidentul a produs leziunile care au condus la intervenirea imediată a decesului.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită din culpă simplă, deoarece inculpatul nu a prevăzut rezultatul conduitei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă, dacă inainte de a efectua manevra de mers înapoi ar fi verificat întreg traseul pe care urma să efectueze manevra, ar fi solicitat asigurarea supravegherii victimei minore şi ar fi solicitat să fie dirijat de cel puţin o persoană care să fie în afara vehiculului.
Pentru considerentele arătate mai sus instanţa reţine inculpatului o culpă de 30 % la producerea decesului victimei.
Instanța a mai obligat asiguratorul la plata de daune morale în valoare de 109.500 de lei pentru familia victimei.
Sentința nu este definitivă ea putând fi atacată cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, pentru procuror părţi civile, parte responsabilă civilmente, inculpat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante Criza transportului public din Alba pare o epopee fără sfârșit. La mijlocul lunii februarie 2026, angajații STP sunt din nou cu restanțe salariale de 2 luni, respectiv lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026. Mai mulți angajați STP […]
Filmul TRAGEDIEI de la Gârbova de Sebeș pas cu pas: Un bărbat de 40 de ani, din Câlnic, îngrijitor de animale la o fermă, a decedat după ce a căzut într-un lac artificial
Filmul TRAGEDIEI de la Gârbova de Sebeș pas cu pas: Un bărbat de 40 de ani, din Câlnic, îngrijitor de animale la o fermă, a decedat după ce a căzut într-un lac artificial Polițiștii și inspectorii de muncă din Alba au efectuat, marți, 17 februarie 2026 cercetări la Gârbova de Sebeș. În dimineața zilei de […]
FOTO | Cine este bărbatul de 40 de ani care s-a înecat în lacul artificial de la Gârbova de Sebeș: Cum s-a produs tragedia
Cine este bărbatul de 40 de ani care s-a înecat în lacul artificial de la Gârbova de Sebeș: Cum s-a produs tragedia Vasile Ghișe, în vârstă de 40 de ani, este bărbatul care s-a înecat, în dimineața zilei de marți, 17 februarie 2026, într-un lac artificial de la Gârbova de Sebeș. Bărbatul era din Câlnic. […]