Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba prins la volan aproape în comă alcoolică. Alcoolemia URIAȘĂ putea să îi fie fatală
Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba prins la volan aproape în comă alcoolică. Alcoolemia URIAȘĂ putea să îi fie fatală
Un bărbat din Alba care s-a urcat la volan după ce a consumat cel puţin doi litri de vin și a fost depistat de polițiștii rutieri circulând cu maşina pe străzile unei comune din judeţ. Alcooltestul făcut de oamenii legii a arătat că avea o alcoolemie uriaşă.
I. S. a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În actul de sesizare, s-a reţinut că la data de data de 27 ianuarie 2021, a fost oprit pentru control pe o stradă din comuna Bucerdea Grânoasă.
Întrucât emana halenă alcoolica, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la Spitalul municipal Blaj, unde, i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Rezultatul buletinului de analiză toxicologică a fost de 4,62 g/l alcool în sânge pentru prima probă şi de 4,35 g/l alcool în sânge pentru a doua probă. Alcoolemia uriaşă era practic echivalentă cu coma alcoolică.
Trimis în judecată, bărbatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Bărbatul a spus că înainte de a se urca la volan a consumat vin.
”Fapta a fost de natură să pună în pericol siguranţa traficului rutier, această concluzie rezultând din alcoolemia extrem de ridicată şi starea fizică a inculpatului.Instanţa reţine că aceasta era în vârstă de 43 de ani la data săvârşirii infracţiunii, este integrat în societate şi încadrat în muncă, a recunoscut constant fapta reţinută în sarcina sa”, a precizat magistratul de la Judecătoria Blaj, în hotărârea pronunţată pe data de 1 februarie 2022.
Specialiştii susţin că doar constituţia bărbatului a făcut ca acesta să nu intre în comă şi să moară. ”Alcolemia de peste 4 grame la mie înseamnă o ingerare de peste doi litri de vin, peste un litru de ţuică ceea ce şi pentru o persoană fără boli cronice şi tânără înseamnă un pericol foarte mare. Din punct de vedere medico-legal se consideră că o alcoolemie de peste 2 grame la mie are risc letal”, spune doctorul Nicolae Valentin, medic de familie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională
Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională Diana Belei, elevă la Școala Gimnazială ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia a obținut premiul I la olimpiada de Geografie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra și cadrul didactic care […]
5 martie: Ziua florii de colț. De ce este sărbătorit astăzi acest simbol al dragostei şi al purităţii?
5 martie: Ziua florii de colț. De ce este sărbătorit astăzi acest simbol al dragostei şi al purităţii? Floarea-de-colț, numită și „floarea-reginei”, sau Leontopodium nivale este o specie de plante erbacee, perene, care crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. Termenul pentru această plantă atât în limba […]
Turismul în Alba, la pământ: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut în decembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru
Turismul în Alba, la pământ: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut în decembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru Turismul din județul Alba a înregistrat o nouă scădere în luna decembrie 2025, potrivit datelor Direcției Regionale de Statistică Alba. Numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică, […]