Rămâi conectat

Economie

Ce e bine de ştiut când iei un credit

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lucrul pe care-l omit să-l ia în calcul mulţi dintre români atunci când iau un credit, sunt comisoanele care se percep pe lânga dobânda şi care determina diferenţa de cost între bănci. Uita-te peste lista de comisioane percepute de bancă pentru că ele pot să crească costul creditului tău cu mult peste costul dobânzii chiar şi cu 30% dacă nu eşti atent.
Astfel, odată cu aprobarea Legii 288/ 30.12.2010 s-a ajuns la un număr de 5 comisioane transparente şi clare. Comisionul de analiză dosar este în sumă fixă şi se percepe după aprobarea creditului. Dacă suma creditată este de valoare mică, recomand clientului să aleagă una din băncile care nu percep taxa pentru analiză a dosarului. Comisionul de administrare lunar este procent aplicat la soldul creditului şi nu la suma iniţială. Prin programele promoţioanale ale băncilor, sunt câteva bănci care nu percep nici acest comision lunar. Comisionul de rambursare anticipat este maxim 1% pentru creditele cu dobânzi fixe şi 0% pentru creditele cu dobânzi variabile. Se interzice perceperea comisionului pentru plata ratelor în cash, indiferent dacă rata este achitată de titular sau de altă persoană. Dispare şi comisionul de retragere pentru sumele trase din credit. Se vor percepe penalităţi pentru întârzierea ratelor şi un comision unic pentru prestări servicii la cererea clienţilor pe parcursul derulării creditului.
Toate dobânzile variabile se calculează în funcţie de indicii de referinţă de pe piaţa interbancară la care se adaugă marja fixă a băncii, robor la creditele în Lei, euribor la creditele în euro şi libor la creditele în franci elveţieni. Marja rămâne fixă pe toata durata creditului şi nu se poate modifica fără aprobarea clientului.
Şi restanţierii au “micile” avantaje: dobânzile penalizatoare nu pot să sară peste 2 procente peste dobânda standard, iar celor care le-au scazut salariile cu peste 15%, dobânzile nu pot fi majorate deloc în caz de întârziere.
Pentru luna în curs recomand creditul de consum în care nu se percepe comisionul de analiza dosar şi nici comision de administrare lunar, practic singurul cost al creditului fiind dobânda.
Ex. 30.000 Lei – 120 luni – 475 Lei/ lună (dobândă fixă de 14,5%, fără alte comisioane)
Atenţie pentru cei interesaţi de creditul Prima Casă: Fondul de Garantare preconizează terminarea plafonului în urmatoarele 3 luni de zile.
Vă stăm la dispoziţie printr-un consultant dedicat pentru informaţii suplimentare şi o analiză gratuită a situaţiei dvs. financiare.Pentru că suntem mereu informaţi direct de către băncile colaboratoare, află la sediul GBC care sunt promoţiile actuale din piaţă şi cum poţi să plăteşti o singură rată mai mică. Andreea Gherman


Secțiune Știri sub articolul principal

Alba FEST 2025

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț începere implementare proiect: DIGITALIZAREA ACTIVITATII LA S.C. NATUR S.R.L.

Ziarul Unirea

Publicat

în

Anunț începere implementare proiect: DIGITALIZAREA ACTIVITATII LA S.C. NATUR S.R.L. Numele beneficiarului: NATUR SRL   Apel de proiecte gestionat de MINISTERUL INVESTITIILOR SI PROIECTELOR EUROPENE, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta. C9. SUPORT PENTRU SECTORUL PRIVAT, CERCETARE, DEZVOLTARE .I INOVARE, titlu apel:. DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNA LA 100.000 […]

Citește mai mult

Economie

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia anunță achiziția de Servicii de tabere de copii în cadrul proiectului ,,Copii pentru viitor!- Program suport pentru copil si familie’’ cod proiect 329525

Andreea Ștefan

Publicat

în

Anunț achiziție   Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia anunță achiziția de Servicii de tabere de copii  în cadrul proiectului ,,Copii pentru viitor!- Program suport pentru copil si familie’’, cod proiect 329525. 1.Specificații tehnice: Pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă, socializare și petrecere a timpului liber, Asociația Filantropia Ortodoxă dorește achiziționarea de tabere pentru copii pentru […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat lansare proiect: Extinderea capacității de producție a TRANSILVANIA FOREST PRODUCTION SRL (30.05.2025)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat lansare proiect: Extinderea capacității de producție a TRANSILVANIA FOREST PRODUCTION SRL (30.05.2025) Scopul proiectului: Creșterea gradului de modernizare și extinderea inovării, intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității societății precum și crearea de locuri de muncă și dezvoltarea competențelor angajaților Beneficiar: TRANSILVANIA FOREST PRODUCTION S.R.L  Perioada de implementare: 24.04.2025-24.04.2027 Valoarea totală a proiectului (Lei): 7.250.511,97 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea