Ce câştigă şi ce riscuri au PFA-urile care vor face angajări
Veşti bune pentru cei peste 260.000 de români care au ales să câştige venituri sub umbrela unei PFA (persoană fizică autorizată). Prima este că ei pot avea angajaţi şi a doua – că asupra lor nu va mai plana suspiciunea că desfăşoară o activitate dependentă. Aceste modificări, cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă, au intrat în vigoare de săptămâna trecută.
Experţii fiscali salută faptul că autorităţile au permis PFA-urilor să facă angajări. „Era absurd ca PFA să nu poată încheia contracte de muncă, mai ales în cazurile în care mai multe PFA-uri se asociau pentru o mică afacere. Astfel, a fost eliminată o discriminare”, spune consultantul fiscal Emilian Duca. Până acum, persoanele fizice care doreau să aibă angajaţi puteau funcţiona sub formă de întreprindere individuală. În aceste condiţii însă, „nu se mai justifică diferenţa dintre cele două forme de organizare, PFA şi întreprindere individuală, care este un fel de PFA cu drepturi lărgite”, consideră Gabriel Biriş, partener fondator al societăţii de avocatură Biriş Goran.
lCe se schimbă pentru PFA cu angajaţi
„Când ai angajaţi, ai aceleaşi obligaţii declarative ca o firmă, aceleaşi hârtii, contracte de angajare”, spune Emilian Duca. Astfel, aceste persoane fizice vor trebui să încheie contracte de muncă cu salariaţii, să le înregistreze la Inspectoratul Teritorial de Muncă, să depună declaraţia unică 112, precum orice alt angajator şi să plătească, pe lângă propriile contribuţii la sănătate, pensie şi şomaj, aceleaşi contribuţii pentru salariaţi, la care se adaugă contribuţia pentru concedii medicale şi indemnizaţii, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi contribuţia pentru fondul de garantare a creanţelor salariale. PFA, spre deosebire de firme, ţin contabilitatea în partidă simplă.
lCât de independentă e activitatea PFA
Modificarea Guvernului prevede introducerea unui alineat, conform căruia PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă această colaborare este exclusivă. În opinia lui Gabriel Biriş, prin această precizare, autorităţile „transmit un mesaj explicit angajaţilor să renunţe la contractele de muncă şi să se înregistreze ca PFA”, plătind taxe mai mici la buget. În acest fel, spune Biriş, „abuzul devine regulă”, Guvernul renunţând la intenţia anunţată anul trecut de extindere a bazei de impozitare.
Pe de altă parte, Sorin Istrate, managing partner la Contexpert, spune că această prevedere era prezentă şi în vechea formă a legii, ceea ce nu a împiedicat Fiscul să reconsidere activitatea multor PFA-uri drept dependentă, atunci când au fost îndeplinite criteriile. Astfel, această prevedere „nu înseamnă că activitatea unui PFA nu poate fi reîncadrată ca dependentă. Totuşi, riscul să se întâmple acest lucru este mai mic în cazul unui PFA cu angajaţi”, precizează Sorin Istrate.(E.Z.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]