Ştirea zilei

Cazul femeii însărcinate care a decedat de COVID-19, la SJU Alba Iulia: Ce spune familia și medicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia au făcut precizări sâmbătă cu privire la decesul tinerei însărcinate, confirmată pozitiv cu COVID-19, a decedat vineri după-masa.

Șeful secției de ATI, medicul Silviu Tuzeș, a aformat că în momentul în care tânăra a ajuns în Spitalul din Alba Iulia starea acesteia era extrem de gravă.

Se pare că tânăra ar fi contactat virusul într-un focar din familie, 4 membrii ai acesteia fiind confirmați cu noul coronavirus, mamei acesteia decedând în urmă cu aproximativ 10 zile.

„La noi a ajuns o pacientă în vârstă de 33 de ani, cu 25 de săptămâni de sarcină, într-o stare extrem de gravă printr-un transfer de la spitalul din Târgu Mureș care a fost internată cu diagnosticul de o pneumonie bilaterală, determinată de infecția cu coronavirus, cu insuficiență hepatică, cu insuficiență respiratorie.

Inițial i s-a aplicat o mască care a fost ineficientă, am intubat-o și ventilat-o pe pacientă. S-au folosit ghidurile și protocoalele de tratament specifice stării de COVID, însă cu toate eforturile noastre, evoluția a fost nefavorabilă și pacienta a decedat.

Pacienta face parte dintr-un grup de patru persoane, familie, care au venit din Spania, fiind un focar de coronavirus. În urmă cu aproximativ o săptămână și mama doamnei a decedat la Mureș, tot cu infecție cu coronavirus”, a precizat Silviu Tuzeș, șeful Secției ATI de la Spitalul din Alba Iulia.

Unchiul tineri spune că aceasta ”tușea și o durea gâtul, iar mama ei, sora mea, era puțin răcită. Sora mea a cerut să meargă la spital la Târnăveni, iar fiica ei a spus că merge și ea, că este răcită. Când au ajuns, doctorii i-au făcut o injecție, iar după asta nu a mai știut de ea. Pe fata care a murit au internat-o iar pe mama ei au dus-o la Mureș, iar de acolo au trimis-o la Sibiu, de unde am fost anunțați că a murit. Au fost toți plecați în Spania de unde s-au întors în urmă cu o lună de zile. Cu nepoata am tot vorbit pe facebook, zicea ca i-au ieșit două teste negative aici la Alba și în urmă cu vreo 4 zile ne-au zis că e grav cu ea. Mai are o fată și un băiat. Mai are un frate în Mureș, confirmat pozitiv, care a fost în stare mai gravă, i-au fost afectați amandoi plămânii, dara cum este bine.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult