Cazul dramatic al româncei din Alba blocată de 5 ani, împreună cu fiica ei, în Egipt. Ce spune Ministerul Afacerilor Externe
Aiudeanca în vârstă de 37 de ani, care se află de aproape 5 ani în Egipt, unde, în final, a reuşit să îşi recapete fiica răpită de fostul soţ, are puţine şanse să poată părăsi ţara africană în viitorul apropiat.
Anamaria Marossy acuză autorităţile române că nu au ajutat-o pentru a putea pleca din Egipt, chiar dacă avea toate actele în regulă. Într-un răspuns oficial pentru Adevărul, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) afirmă că femeia a fost ajutată, dar nu poate face mai mult pentru că tatăl fetiţei în vârstă de 5 ani a impus o interdicţie ca aceasta să părăsească ţara.
”Încă de la momentul primei sesizări asupra situaţiei în cauză, misiunea diplomatică română şi MAE au demarat, atât la solicitarea acestuia, cât şi din oficiu, o serie de demersuri complexe pe lângă autorităţile egiptene de resort, demersuri subsumate obiectivului de reîntregire familială şi repatriere a mamei împreună cu fiica. Pe parcursul tuturor acestor acţiuni de asistenţă şi protecţie consulară, partea română a relevat, în raport cu interlocutorii de pe plan local, la orice nivel, caracterul profund umanitar al situaţiei semnalate”, se precizează în răspunsul primit.
MAE afirmă că ambasada a pus la dispoziţia cetăţeanului român, cu titlu de recomandare, avocaţi specializaţi pe legislaţia locală şi cu licenţă de practică la autorităţile judiciare locale, organizând ulterior mai multe întâlniri cu cetăţeanul român şi cu avocatul ales, pentru a o reprezenta în instanţă. De asemenea, cetăţeanul român a fost asistat în relaţia cu autorităţile egiptene, la solicitarea sa, de către un consul şi un traducător angajat al Ambasadei, ori de câte ori a fost necesar.
”Referitor la convenţia încheiată între cei doi soţi la data de 16 aprilie 2018, precizăm că aceasta este o practică relativ curentă în Republica Arabă Egipt, fiind încheiată la sugestia conducerii Biroului Interpol Egipt şi a judecătorului de caz pentru drepturile familiei. Obiectivul încheierii convenţiei a fost de a-l determina pe cetăţeanul egiptean să returneze copilul mamei, stabilind în acest mod şi modalităţile de exercitare a autorităţii părinteşti. În cuprinsul convenţiei există o clauză care prevede faptul că documentul respectiv nu are valoare juridică, fiind o măsură de prevenire a utilizării convenţiei în instanţă. Consulul român a semnat exclusiv în calitate de martor, iar semnătura sa nu conferă valoare juridică înscrisului şi nici nu reprezintă asumarea vreunui angajament sau a vreunei responsabilităţi juridice, în numele său personal sau al misiunii diplomatice române, lucru notificat şi autorităţilor egiptene competente. Precizăm că imposibilitatea cetăţeanului român minor de a părăsi teritoriul statului nu se datorează încheierii convenţiei menţionate, ci instituirii de către tată, anterior semnării acesteia, a unui consemn la poliţia de frontieră egipteană, cu scopul de a interzice ieşirea din ţară a copilului fără consimţământul său”, mai pecizează MAE.
De asemenea, se mai susţine că un ”aspect particular extrem de important, care, de asemenea, condiţionează intervenţiile misiunii diplomatice române, constă în faptul că minora deţine dublă cetăţenie, română şi egipteană, iar din perspectiva autorităţilor locale prevalează cetăţenia egipteană”.
Povestea de film a Anamariei Marossy a început în 2014, când a mers cu soţul său egiptean şi cu fetiţa lor într-o călătorie în Egipt. Acolo, Fatima Awadalla, fiica celor doi, a fost răpită de tatăl ei egiptean şi nu a mai fost lăsată să îşi vadă mama. Femeia s-a căsătorit cu cetăţeanul egiptean Yasser Abdel Maguid Awadalla în 2010, căsătorie care a avut loc în incinta Ambasadei Romaniei de la Roma, oraş unde au şi locuit până la plecarea în vacanţa din Egipt. După răpirea fetiţei lor, în iunie 2016, Anamaria Marossy (39 ani) a depus o plângere la autorităţile egiptene şi astfel, a reuşit să îşi recapete fiica. În iunie 2018, Judecătoria Aiud a dispus divorţul celor doi soţi. Anamaria Marossy se luptă în continuare pentru a putea pleca din Egipt împreună cu fiica ei. Ultima ei ”bătălie” este prelungirea paşaportului temporar al copilei, demers în care este şicanată, în continuare, de către misiunea diplomatică a României în ţara africană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Miting de protest la Fabrica de Arme Cugir: Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, vizită la secțiile modernizate ale Uzinei Mecanice
MÂINE | Miting de protest la Fabrica de Arme Cugir: Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, vizită la secțiile modernizate ale Uzinei Mecanice Sindicatul ,,Apărarea” de la Societatea Fabrica de Arme Cugir organizează joi, 14 noiembrie 2024, un miting de protest la care sunt așteptați să ia parte peste 700 de salariați. Tot mâine, […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate4 zile ago
Când începe Postul Crăciunului 2024: Ce zile de post mai sunt până la sfârșitul anului
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
-
Opinii - Comentarii21 de ore ago
13 noiembrie, Sfântul Ioan Gura de Aur, mare şi vestit luminator dascăl al lumii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
În 11 noiembrie, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi
-
Actualitate3 zile ago
Care este ora ideală pentru a bea cafeaua?
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
9 noiembrie: Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului. ”Noaptea de cristal” a rămas în istorie drept debutul simbolic al Holocaustului