Actualitate

Categoria de salariați care vor beneficia de facilităţi fiscale până la finalul lui 2026. Proiect

Bogdan Ilea

Publicat

în

Categoria de salariați care vor beneficia de facilităţi fiscale până la finalul lui 2026. Proiect

Angajații plătiți cu salariul de încadrare egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată vor continua să beneficieze de facilități fiscale până la sfârșitul anului 2026, în anumite condiții, potrivit proiectului de Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale, publicat luni seara de Ministerul Finanțelor.

Citește și: PENSII 2026 | Perioade necontributive – în ce condiții sunt recunoscute ca vechime în muncă chiar dacă nu ai plătit contribuții

,,Având în vedere faptul că scopul măsurii este sprijinirea salariaţilor cu salariul de încadrare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin act normativ, se propune menţinerea măsurii potrivit căreia, pentru suma de 300 lei/lună reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor nu se datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, până la data de 30 iunie 2026, respectiv pentru suma de 200 de lei, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2026, în anumite condiţii, prin derogare de la prevederile Titlului IV şi V din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.

Regimul fiscal se aplică, începând cu veniturile lunii ianuarie 2026, în cazul persoanelor fizice care au salariul de încadrare, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Măsura se aplică pentru salariaţii care desfăşoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază pentru care: venitul brut realizat din salarii şi asimilate salariilor astfel cum este definit la art. 76 alin. (1)-(3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în baza aceluiaşi contract de muncă, pentru aceeaşi lună, nu depăşeşte nivelul de 4.300 lei inclusiv în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2026 – 30 iunie 2026, respectiv nivelul de 4.600 lei inclusiv în perioada cuprinsă între 1 iulie 2026 – 31 decembrie 2026.

Totodată, se propune, între condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ, ca nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, să nu fie diminuat în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi data de 31 decembrie 2026, pentru a atinge nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vederea aplicării acestui regim fiscal, precizează iniţiatorii proiectului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu: Din punct de vedere economic, România este ca un avion care se prăbușește. Nu știm cât combustibil mai avem

Bogdan Ilea

Publicat

în

Radu Georgescu: Din punct de vedere economic, România este ca un avion care se prăbușește. Nu știm cât combustibil mai avem Economistul Radu Georgescu compară situația economică a României cu un avion aflat în picaj, cu motoare defecte și fără instrumente de bord funcționale, criticând dur prognozele greșite privind recesiunea și inflația. El susține că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | „Dragostea-i precum mascații. Te-ai lipsi, dar ea tot vine”: Mesaje INEDITE de Ziua Îndrăgostiților 2026 e la MAI și Forțele Terestre

Ioana Oprean

Publicat

în

„Dragostea-i precum mascații. Te-ai lipsi, dar ea tot vine”: Mesaje INEDITE de Ziua Îndrăgostiților 2026 e la MAI și Forțele Terestre Ministerul Afacerilor Interne și Forțele Terestre Române au transmis, sâmbătă, 14 februarie 2026, mesaje pline de umor de Ziua Îndrăgostiţilor, însoțite de fotografii cu angajați în echipament de intervenție. Sâmbătă, 14 februarie, de Ziua […]

Citește mai mult

Actualitate

Fitch menține ratingul României la BBB-, cu perspectivă negativă: Creștere economică sub potențial și datorie în urcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Fitch menține ratingul României la BBB-, cu perspectivă negativă: Creștere economică sub potențial și datorie în urcare Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a decis să mențină ratingul de emitent pe termen lung în valută al României la nivelul „BBB-”, cu perspectivă negativă, potrivit anunțului oficial publicat vineri, 12 februarie 2026. Agenția internațională de evaluare […]

Citește mai mult