Cât va mai ține valul de caniculă Cerberus? Temperauri infernale și discomfort termic accentuat
Cât va mai ține valul de caniculă Cerberus? Temperauri infernale și discomfort termic accentuat
O mare parte a zonelor din Balcani a fost sufocată joi, 13 iulie, de temperaturi de peste 40 de grade Celsius, în contextul unui val de căldură numit „Cerberus”, după câinele cu trei capete al lumii subterane din mitologia greacă, care a cuprins întreaga Europă, scrie Reuters.
În Croația, 56 de pompieri, cu 20 de vehicule și trei aeronave, s-au străduit să stăpânească un incendiu de vegetație care se răspândea rapid din cauza vântului puternic dinspre sud, în apropiere de orașul Sibenik de la Marea Adriatică.
În stațiunea Nin, situată la Marea Adriatică, zeci de turiști de pe plajă s-au acoperit cu noroi negru și gros, despre care se crede că ar avea proprietăți medicinale și ar reprezenta o protecție solară eficientă.
„(Nămolul) este cu siguranță mai bun decât crema de protecție solară, cred că factorul de protecție este mult mai bun”, a declarat un turist din Slovacia, care s-a prezentat doar cu prenumele de Josef.
Meteorologii și medicii din Muntenegru, Bosnia și Serbia, i-au avertizat pe oameni să rămână în case sau să bea multe lichide dacă se aventurează afară.
Temperaturile ar urma să se mențină în jurul valorii de 40 de grade Celsius în întreaga regiune până săptămâna viitoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică, luni, 9 martie 2026 propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea edificării noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice. Proiectul este în valoare de aproximativ […]
UPDATE | ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu
ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Lunca Mureșului, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Astăzi, 9 martie 2025, în […]
