Ştirea zilei

Căsătorii de o zi la USL Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe protocolul PSD-PNL că au şi răbufnit problemele în căsnicia lor din interes parafată cu mare pompă, chiar de Dragobete. Reprezentanţii celor două partide au uitat, se pare, să ne spună că totul a fost o joacă, de o zi, asemenea celor făcute de liceeni pe la mall. Dîrzu se autointitulează candidat la Primăria Alba Iulia, proclamându-şi victoria prin ziare în timp ce liberalii contraatacă cu sondaje fabricate. Ceea ce vroia să fie o poveste dulce de Dragobete se dovedeşte a fi doar un jurnal de front în care sunt consemnate cu sânge luptele interne din USL(A).
Între cele două partide nu există nici un fel de comunicare. Atanasiu şi Dîrzu nici măcar nu-şi vorbesc, iar liberalii îi tratează de sus pe pesedişti, luându-i de fiecare dată în râs. Atanasiu îşi trimite doar locotenenţii din eşalonul II să discute cu conducerea de la PSD şi nu a vrut să vină nici la semnarea protocolului, dar l-au obligat liderii de la Bucureşti.
Dîrzu se bate cu pumnul în piept prin ziare prezentând programe de relansare economică şi prezentându-se drept candidatul providenţial pentru Primăria Alba Iulia, dar nu spune nimic. Vorbeşte doar generalităţi pentru că habar nu are ce se întâmplă prin oraş. De fapt, Dîrzu doar semnează nişte articole scrise de echipa de strategi de la Bucureşti. Strategii ăia scumpi şi străini! Sunt chiar curios ce o să mai scoată acum, după ce, în 2008, a devenit celebru cu abatoarele…
Dîrzu habar nu are pe ce lume este. Spune că nu există infrastructură când în oraş se lucrează, de mai mulţi ani, la refacerea canalizării, aducţiunii de apă şi la refacerea străzilor, spune că va face parc industrial la Alba Iulia, când primarul Mircea Hava a început deja de mai mult de un an proiectul Zonei de Dezvoltare Economică şi deja a fost inaugurat, în această zonă, sediul unei firme de importanţă europeană. La fel, în necunoştinţă de cauză, vorbeşte şi despre „proiectele megalomanice” din Cetate. Îi recomand lui Dîrzu, dacă vrea să candideze la primărie, să mai iasă, măcar la sfârşit de săptămână, să se plimbe prin oraş să ştie măcar ce are şi ce nu are oraşul astă. Îi împrumut şi un GPS să nu se rătăcească…
Dacă tot îşi aduce prietenii la un pahar şi pe urmă iese în ziar să ne spună cum a fost el gazda unei mari întruniri economice, ar putea, Dîrzu, să-şi aducă în vizită şi strategii de la Bucureşti sau din America, aceia care-i scriu articolele, să se plimbe cu ei prin Alba Iulia şi să vadă cum stau treburile pe aici. Ar ieşi poate din zona penibilului şi ar avea vreo şansă să se joace cu el şi ceilalţi copii, de la PNL.
Alin CUCUI,
vicepreşedinte al PDL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult