Actualitate

Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia oferă premii. Bilete la concertul lui Alex Velea pentru studenţii care se implică în comunitate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După cum se ştie, în perioada februarie – aprilie 2012 se derulează Campania „Adolescenţă în siguranţă”, campanie în care Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia este parteneră alături de Jandarmeria Alba, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, Instituţia Prefectului Judeţul Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba. „Pentru că această campanie se adresează doar tinerilor din liceele din judeţul Alba şi pentru că violenţa, cu toate formele ei, este o realitate prezentă, din păcate, din ce în ce mai mult în viaţa noastră de zi cu zi, vreau să aduc în dezbatere tema siguranţei în şcoală şi în societate şi la nivelul studenţilor din municipiul Alba Iulia, pentru că ei reprezintă, numeric şi valoric, o componentă importantă a comunităţii locale”, declară Gheorghe Berghian, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din municipiul nostru. Astfel, în perioada 20 – 27 martie 2012, studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 28 de ani, din Alba Iulia sunt invitaţi să trimită pe adresa de e-mail [email protected] răspunsul lor la întrebarea „Ce pot face eu şi ce ar trebui să facă autorităţile abilitate pentru ca universitatea şi oraşul în care studiez să fie mai sigure?”, răspuns însoţit de datele de contact (nume şi prenume, vârsta, facultatea/specializarea la care studiază şi un număr de telefon mobil sau fix).
Potrivit domnului Gheorghe Berghian, directorul Casei de Cultură a Studenţilor, primii 50 de studenţi care vor trimite răspunsuri complete pe adresa de e-mail menţionată vor fi premiaţi de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia cu câte un bilet de intrare la concertul lui Alex Velea, care va avea loc în data de 30 martie în Club Stage. Biletele vor putea fi ridicate începând cu data de 28 martie, de la secretariatul Casei de Cultură.(A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult

Actualitate

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă” În timp ce Guvernul anunță un obiectiv ambițios de acoperire integrală a consumului de carne de porc din producția internă până în 2028, crescătorii români se confruntă cu o realitate tot mai apăsătoare: costuri în […]

Citește mai mult

Actualitate

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii” Industria națională de apărare a traversat zece luni fără comenzi și fără perspective concrete pentru aproape toate companiile din sector, în pofida fondurilor consistente alocate pentru apărare. Avertismentul vine de la Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm, care a criticat […]

Citește mai mult