Actualitate

CAS Alba a deschis 6 ghișee pentru asigurații care și-au pierdut ori deteriorat cardul de sănătate sau solicită eliberarea unei adeverințe

Dragoş Suciu

Publicat

în

Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Alba a deschis 6 ghișee pentru asigurații care și-au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate ori solicită eliberarea unei adeverințe de asigurat, măsura fiind luată pentru a evita aglomerația.

Directorul general al CAS Alba, Silvia Puie, a precizat că în județul Alba nu au existat probleme privind distribuirea cardurilor de sănătate, ele fiind împărțite prin poștă sau prin medicii de familie.

Silvia Puie a spus că au existat probleme mici, confirmate și de președintele Colegiului Medicilor de Familie Alba, George Haber, în ceea ce privește funcționarea sistemului informatic. Ea a precizat că sistemul a funcționat mai greu între orele 11.00 – 15.00. Totodată, a spus că numărul persoanelor prezente la CAS Alba miercuri, 6 mai, a fost mai redus decât în primele zile ale săptămânii.

Primele zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a sistemului cardurilor de sănătate au venit cu stres și nervi pentru medicii, farmaciștii și pacienții din județul Alba, care nu au putut beneficia la timp de finalizarea serviciilor medicale din cauza faptului că sistemul informatic a funcționat cu dificultate, iar consultațiile au durat mai mult.

Directorul CAS Alba, Silvia Puie, a spus, răspunzând unei întrebări, că nu a auzit că ar fi locuitori ai județului Alba care să fi încercat să scoată bani din bancomate folosind cardul de sănătate, așa cum s-ar fi întâmplat în alte județe.

Numărul serviciilor medicale și farmaceutice validate cu cardul de sănătate este în creștere, marți fiind validate 226.339 de servicii față de ziua anterioară când au fost validate pe baza cardului 87.914 servicii medicale, a precizat Casa Națională de Asigurări de Sănătate printr-un comunicat.

CNAS precizează că numărul cardurilor activate în sistem s-a dublat de la o zi la alta. Astfel, dacă luni au fost activate aproximativ 120.000 de carduri, marți au fost activate 248.777 carduri.

CNAS îi sfătuiește pe furnizorii de servicii medicale care întâmpină probleme de funcționalitate a cardului de sănătate să apeleze la sistemul help desk pentru a remedia problemele în cel mai scurt timp.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Încă până la 500 de lei în plus în 2026 pentru pensionarii cu venituri mici: Cine primește banii și ce ajutoare mai sunt disponibile

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă până la 500 de lei în plus în 2026 pentru pensionarii cu venituri mici: Cine primește banii și ce ajutoare mai sunt disponibile Pensionarii cu venituri mici mai primesc în 2026 până la 1.000 de lei în plus de la stat, în funcție de nivelul pensiei. Sprijinul se acordă în tranșe, fără cerere, însă […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului De la 25 august 2026, România are un nou cadru legislativ în materie de urbanism și construcții. Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor schimbă inclusiv regulile pentru lucrările care pot fi executate fără autorizație de construire. Cea mai importantă […]

Citește mai mult

Actualitate

Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află și un proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács […]

Citește mai mult