Caravana Avon în Piaţa Cetăţii: Peste 1.000 de albaiulieni s-au implicat în lupta pentru Sănătatea Sânilor
În Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, Avon Cosmetics România a continuat, sâmbătă, 28 septembrie, lupta pentru Sănătatea Sânilor în cadrul evenimentului social „Implică-te pentru ea. Află că este bine”, parte din Campania pentru Sănătatea Sânilor. Peste 1.000 de persoane au venit, de-a lungul întregii zile, să se implice pentru femeile dragi din viața lor și să se bucure de multe momente roz.
Cu mult curaj, locuitorii orașului Alba Iulia au participat la competiții de familie, au scris mesaje inspirate pentru cei dragi, au intrat în ritmuri de zumba, s-au înscris la tombola cu premii constând în produse Avon, au discutat cu medici și voluntari special instruiți de Avon despre modalitățile de prevenție a cancerului la sân. În același timp, doamnele și domnișoarele s-au relaxat la ședințe de machiaj.
Seara a fost dedicată de asemenea sănătății și frumuseții femeilor din România, trupa Vunk susținând un concert plin de energie.
După ce s-a oprit la Craiova, la Alba Iulia și la Tîrgu Mureș, caravana Avon a pornit mai departe spre Timișoara și Iași. Astfel, folosind lecțiile de victorie, Caravana Avon ajunge în 5 oraşe încărcate de istorie, care se mândresc cu statutul de învingător. La final, oraşul în care s-au implicat cei mai mulți “luptători” împotriva cancerului la sân – stabilit în funcţie de numărul de produse roz achiziţionate –primește 500 de mamografii / ecografii mamare.
La fel ca la Craiova, și la Alba Iulia locuitorii au primit provocarea de a lupta împotriva cancerului la sân cu acelaşi curaj care i-a caracterizat în luptele desfăşurate de-a lungul istoriei. Dar, de data aceasta, ei au luptat pentru femeile dragi din viaţa lor – mama, sora, prietena, pentru a afla că sunt bine.
Campania pentru Sănătatea Sânilor, iniţiată în 2002, a reuşit, până în prezent, să educe, să informeze în privinţa diagnosticării precoce a cancerului la sân, să facă să devină conştiente de gravitatea bolii peste 80% dintre femeile care trăiesc în România. Ca parte a aceleiași campanii, Avon a donat un ecograf în valoare de aproximativ 120.000$ către secția de oncologie a Spitalului Județean Alba.
Evenimentul social “Implică-te pentru ea. Află că e bine” de la Alba Iulia face parte din campania de conştientizare publică şi diagnosticare precoce a cancerului la sân şi este organizat de AVON Cosmetics România în colaborare cu Asociația Sport pentru Viață. Partenerul evenimentului la Alba Iulia a fost Primăria Municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
7 noiembrie 1877: Trupele române declanșează ofensiva pentru cucerirea Rahovei, un moment important al Războiului de Independență
7 noiembrie 1877: Trupele române declanșează ofensiva pentru cucerirea Rahovei, un moment important al Războiului de Independență 7 noiembrie 1877 rămâne o dată importantă în istoria militară a României. În timpul Războiului de Independență, trupele române, sprijinite de detașamente rusești, au declanșat operațiunile militare pentru cucerirea Rahovei, localitate fortificată din Bulgaria de astăzi, care reprezenta […]
Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”
“Trick or treat!” • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]
MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN
Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen. Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză. De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]
