Campioana din Alba, meci în finala regională la Under 19 | ASA Tg. Mureș – Fortuna Lunca Mureșului, confruntare pentru trofeul Regiunii Centru
Campioana din Alba, meci în finala regională la Under 19. ASA Tg. Mureș – Fortuna Lunca Mureșului, confruntare pentru trofeul Regiunii Centru, duminică, 22 iunie
Fortuna Lunca Mureșului, campioana din Alba, dispută duminică, 22 iunie, de la ora 18.00, pe Stadionul „Trans-Sil”, finala regională la Under 19, împotriva reprezentantei județului vecin ASA Tg. Mureș.

Din acest sezon, FRF a modificat sistemul competițional al campionatelor Under 19 și Under 17 județene, configurat într-o primă fază sub forme de grupe, iar după derularea acestor jocuri sunt prevăzute 7 finale regionale.
„Ne dorim să aducem trofeul acasă și ne jucăm șansele. Am încredere că băieții vor fi motivați, întrucât, pe undeva este și o revanșă, după doi ani, împotriva aceluiași adversar, care ne-a învins la Under 17 (n.a., s-a impus ASA Tg Mureș, scor 2-0). Suntem conștienți că va fi dificil, iar un adversar suplimentar se anunță terenul sintetic”, a punctat Remus Țălnar, antrenorul Fortunei Lunca Mureșului.
Aiudeanul se ocupă și cu echipa de seniori, care a terminat pe locul 9 în Liga 4, iar marjoritatea elevilor săi de la Under 19 au jucat constant și la niveul seniorilor.
Fortuna Lunca Mureșului, pregătită de aiudeanul Remus Țălnar, a câștigat categoric, scor 5-0 (2-0) cu Carpați Covasna, meciul decisiv pentru calificarea în finala regională a Campionatului Under 19. O victorie concludentă pentru formația pregătită de Remus Țălnar, care a acces în etapa următoare cu două partide adjudecate și un golaveraj de 11-1 Fortuna Lunca Mureșului, campioana din Alba, a debutat excelent în etapa regională, o victorie categorică în deplasare cu AS MU Frumoasa (Harghita). Învingătoarea din această grupă va disputa finala cu echipa calificată din cealaltă grupă, care a cuprins echipele ASA Tg. Mureș (Mureș), AFC Tălmaciu (Sibiu) și CSM Făgăraș (Brașov), în primul meci fiind ASA Tg. Mureș – CSM Făgăraș 4-0, în al doilea AFC Tălmaciu – ASA Tg Mureș 0-0, iar în al treilea CSM Făgăraș – AFC Tălmaciu 1-2.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz
Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]
Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară
Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]
