Oameni şi locuri

Campania „O rază de lumină pentru Alina”, marcată de dezamăgire

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    După cum aţi putut afla din paginile cotidianului nostru, marţi, 29 mai 2012, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia a avut loc un concert de caritate şi o expoziţie de artă cu vânzare, în beneficiul elevei Alina Gabriela Anghel, care la vârsta de numai 16 ani este greu încercată de viaţă. Ea este pe cale de a-şi pierde vederea dacă nu i se va face un transplant de cristalin, şi chiar viaţa ei stă în cumpănă dacă nu i se va face urgent un transplant de ficat şi de rinichi. Noi şi colegii noştri de la alte mijloace de informare în masă locale ne-am străduit din răsputeri să determinăm solidaritate din partea celor cu disponibilitate materială şi sufletească, şi cred că am reuşit într-o oarecare măsură. Dar, din păcate, la concertul şi la expoziţia de marţi am avut un sentiment de dezamăgire, deoarece sala a fost aproape goală, alături de Alina fiind doar colegii ei şi câţiva profesori inimoşi, în frunte cu Grig Udrea, directorul Liceului de muzică şi arte plastice, unde învaţă fetiţa: Sorina şi Leontin Ţibacov, Mihaela Gornic, Daniela Fivi Rus etc. Deci nici măcar corpul profesoral nu a catadicsit să fie prezent integral la manifestare, în ciuda faptului că, odată cu această acţiune caritabilă, se sărbătoresc şi 22 de ani de la înfiinţarea acestui liceu. După cum remarca şi directorul Udrea, cu un umor amar: „Anul acesta am scos protocolul din program, respectiv mâncarea şi băutura, iar rezultatul îl vedeţi, în ceea ce priveşte prezenţa profesorilor. Anul viitor vom organiza Zilele Liceului de muzică şi arte plastice la o cantină, unde ne vom putea <chiolhăni> cu frenezie. Sunt sigur că atunci va fi o prezenţă covârşitoare, mult peste aşteptări…”
Dar şi mai trist este faptul că nu am văzut nicio personalitate politică sau administrativă să fie prezentă, deşi simpla prezenţă a unui candidat şi o contribuţie oricât de modestă i-ar fi adus acestuia inclusiv un plus de imagine şi de respect public. Deh, elevii liceului de arte nu sunt încă la vârsta la care se votează. Şi când mă gândesc că, poate, cu contravaloarea unui singur banner electoral viaţa Alinei Anghel ar putea fi salvată, mă apucă lehamitea faţă de toţi cei ce se visează „pater patriae” (aleşi, părinţi ai patriei, respectiv ai comunităţii albaiuliene). Se vede că sunt părinţi vitregi, în aceste condiţii.
Trebuie să menţionez, totuşi, o excepţie. Deşi a avut alt program în ziua şi la ora respectivă, primarul Mircea Hava l-a delegat pe viceprimarul Ioan Bogăţan să participe în numele său şi să facă o donaţie. Sigur că se vor găsi răuvoitori care să spună că a fost un gest de campanie, dar eu nu cred acest lucru, deoarece donaţia s-a făcut indirect, discret şi fără mare pompă, aşa cum procedează orice om de calitate superioară…

Petrecerea Divorțaților

Ioan HĂNŢULESCU
N.red. O manifestare similară, de campanie în favoarea Alinei, va avea loc azi, 31 mai, între orele 14.00-19.00, la Alba Mall. Sunteţi aşteptaţi acolo, dragi albaiulieni, pentru a salva viaţa unui copil nevinovat!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo

Ioana Oprean

Publicat

în

Numărătoarea inversă a început: „Molière, l’Opéra Urbain” ajunge în câteva zile la Romexpo | Spectacole, la București, între 22 și 24 octombrie Între 22 și 24 octombrie, publicul din România este invitat să descopere un spectacol grandios, în care povestea legendarului dramaturg francez Molière prinde viață prin muzică modernă, dans, proiecții spectaculoase și o estetică […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia cu hiturile care au făcut istorie. Concert aniversar pe 18 octombrie, la 50 de ani de carieră

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia cu hiturile care au făcut istorie. Concert aniversar pe 18 octombrie, la 50 de ani de carieră Nelu Vlad și Formația AZUR revin la Alba Iulia, duminică, 18 octombrie 2026, cu un concert special dedicat împlinirii a 50 de ani de activitate. Evenimentul va avea loc […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

DISCOTECA ’80–’90 CLUJ 2027: Thomas Anders, Dr. Alban, Bad Boys Blue, Haddaway și Jason Donovan vin la BTarena

Dan HENEGAR

Publicat

în

DISCOTECA ’80–’90 CLUJ 2027: Thomas Anders, Dr. Alban, Haddaway și Jason Donovan vin la BTarena Thomas Anders from Modern Talking, Jason Donovan, Bad Boys Blue, Dr. Alban, Haddaway și LayZee ex-Mr. President vor concerta la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului DISCOTECA ’80–’90 CLUJ. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 18 septembrie 2027, de la ora 19.00, la […]

Citește mai mult