Economie

Camera Consultanților Fiscali: Textul Ordonanței privind plata defalcată a TVA necesită, în continuare, o serie de corecții tehnice

Ioana Oprean

Publicat

în

Reprezentanții Camerei Consultanților Fiscali (CCF) transmit prin intermediul unui comunicat de presă că textul Ordonanței privind split TVA necesită, în continuare, o serie de corecții tehnice cu privire la prevederile tranzitorii legate de aplicarea opțională a sistemului de plată defalcată a TVA de către unele companii începând cu data de 1 octombrie.

Petrecerea Divorțaților

”Atragem atenția asupra faptului că textul OG nr. 23/2017, așa cum a rezultat în urma amendamentelor aprobate de către Comisia pentru Buget din Senatul României, necesită în continuare o serie de corecții tehnice cu privire la prevederile tranzitorii legate de aplicarea opțională a sistemului de plată defalcată a TVA de către unele companii începând cu data de 1 octombrie. În acest sens, CCF va întreprinde toate demersurile necesare pentru identificarea modificărilor necesare pentru asigurarea unui cadru legislativ corespunzător pentru toate persoanele impozabile, care vor aplica acest sistem în toată această perioadă, spre a fi avute în vedere în dezbaterile ce vor urma în Camera Deputaților privind sistemul de plată defalcată a TVA”, se arată în document.

Totodată, Camera Consultanților Fiscali salută decizia Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senatul României prin care prevederile cu privire la plata TVA defalcat cuprinse în OG nr. 23/2017 devin obligatorii, începând cu 1 ianuarie 2018, doar pentru persoanele juridice aflate în relații contractuale cu instituțiile publice și pentru companiile cu capital majoritar de stat, urmând ca pentru toate celelalte categorii de persoane impozabile, sistemul de plată defalcată a TVA să rămână în continuare opțional până la data de 1 ianuarie 2019.

”Camera Consultanților Fiscali a militat ca, în procesul de dezbatere în Parlament a OG nr. 23/2017, să fie aduse amendamente care să prevadă aplicarea opțională a TVA defalcat și după data de 1 ianuarie 2018. Apreciem decizia membrilor Comisiei de a ține cont de solicitările venite din partea tuturor reprezentaților mediului de afaceri care, în ultima perioadă, și-au prezentat îngrijorarea cu privire la consecințele pe care aplicarea obligatorie și într-un termen foarte scurt a unui astfel de sistem de plată a TVA le-ar putea avea asupra întregii activități economice din România”, menționează sursa citată.

În plus, CCF își exprimă speranța că această decizie de prelungire a aplicării opționale a sistemului de plată defalcată a TVA va fi menținută în procesul de aprobare în ședința de plen a Senatului, cât și în cadrul dezbaterilor ce vor urma în Camera Deputaților.

Parlamentarii PSD au introdus, în cadrul ședinței Comisiei de buget-finanțe din data de 26 septembrie 2017, un amendament cu privire la TVA defalcată, respectiv să se aplice doar companiilor care fac contracte cu statul, iar pentru restul companiilor să devină opțională până la 1 ianuarie 2019, conform senatorului PNL și vicepreședintelui Comisiei, Florin Cîțu.

„A fost respins amendamentul meu prin care aplicarea legii cu TVA defalcat devenea opțională pe o perioadă de timp nedeterminată. PSD a introdus un amendament, care a fost aprobat, prin care TVA defalcat se va aplica doar companiilor care fac contracte cu statul, iar pentru restul companiilor devine obligatorie de la 1 ianuarie 2019”, a notat Cîțu, pe propria pagină de Fecebook. Acesta a precizat că a votat împotrivă, deoarece crede că singura soluție este să nu se aplice această lege.

Potrivit acestuia, Comisia a dat raport negativ pentru ordonanța care face plata contribuțiilor pentru contracte part-time să fie la nivelul celor pentru contracte full time.

De asemenea, susține senatorul, comisia a adoptat un amendament al PNL de eliminare a supra accizei la combustibil.

„Aceasta este situația acum. Totul se poate schimba la votul din plen. De aceea este nevoie de presiune din partea dumneavoastră, societatea civilă, pentru a ne asigura că, ceea ce am reușit astăzi, nu este întors în Plen sau la Camera Deputaților”, a mai arătat vicepreședintele Comisiei de buget-finanțe din Senat.

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, declara, în data de 30 august, la începutul ședinței de Guvern, că pentru plata defalcată a TVA s-a stabilit ca termen obligatoriu de implementare 1 ianuarie 2018, fiind introdus și un termen opțional, respectiv 1 octombrie 2017.

„Plata defalcată a TVA este un mecanism care este introdus pentru a crește gradul de colectare a TVA la buget, pentru a crea un echilibru în piață între agenții economici, pentru că astăzi există o diferență mare între cei care nu plătesc TVA și-l folosesc în alte scopuri și cei care sunt de bună credință și fac aceste plăți. Pentru acest mecanism s-a stabilit un termen de 1 ianuarie 2018, termen obligatoriu de implementare, cu un termen opțional de 1 octombrie”, a afirmat Mișa.

Oficialul a menționat, la vremea respectivă, că firmele care optează să implementeze noul sistem de la 1 octombrie vor beneficia de facilități fiscale, printre care reducerea impozitului pe profit cu 5 procente, pentru a-și acoperi cheltuielile necesare cu modificarea, iar pentru cei care nu au obligațiile fiscale reprezentând TVA la zi, dar le achită, va exista scutirea de penalități.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind  finanțat […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 13 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat lansare proiect Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală   Scopul proiectului: Susținerea dezvoltării digitale și creșterea digitalizării solicitantului prin dezvoltarea, testarea și operaționalizarea unei platforme interoperabile de servicii digitale bazate pe tehnologii informatice inovative. Beneficiar: PARTENERIAT ÎNTRE UAT ORAȘUL CUGIR ȘI UAT COMUNA ȘIBOT, AVÂND DREPT LIDER DE PARTENERIAT UAT ORAȘUL CUGIR […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 12 octombrie 2026: Lansare proiect „Local Connectivity Cugir-Șibot”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat lansare proiect Local Connectivity Cugir-Șibot Scopul proiectului: Proiectul vizează testarea și implementarea serviciilor publice digitale, alături de interconectarea și interoperabilitatea instituțională, pentru a îmbunătăți relația dintre instituțiile publice. Beneficiar: PARTENERIAT ÎNTRE UAT ORAȘUL CUGIR ȘI UAT COMUNA ȘIBOT, AVÂND DREPT LIDER DE PARTENERIAT UAT ORAȘUL CUGIR Perioada de implementare: 07.08.2026-07.12.2029         […]

Citește mai mult