Politică Administrație

Călin Potor: Acum lumea mă înțelege de ce nu am mai rămas cu Atanasiu în echipă. A făcut ”atanasii” mai mici în Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Deputatul Călin Potor a spus joi, referitor la stenogramele în care Teodor Atanasiu vorbea despre înlăturarea și dispariția democrat-liberalilor, că acum lumea îl înțelege de ce nu a mai rămas cu el, respectiv cu PNL, în echipă. Acesta a precizat că senatorul a făcut ”atanasii” mai mici în Alba.

calin potor  si teodor atanasiu”Lumea poate să mă înțeleagă de ce nu am mai rămas cu Atanasiu în echipă. Din păcate, Atanasiu a făcut ”atanasii” mai mici în Alba. Dacă era un caz singular, poate nu era așa periculos. A reușit să se multiplice, ceea ce este groaznic pentru PNL, pentru cei care pot să creadă în el, și mă bucur că, de câte ori mă întâlnesc cu oameni care au fost în PNL și acum sunt departe de el, îmi dau dreptate și își dau și ei seama cât am putut să fim de copii și de necopți stând lângă niște oameni care nu au repere morale, politice, familiale, de niciun fel. Plecarea lui la București este o gură de oxigen pentru Alba Iulia și județul Alba”, a spus Călin Potor în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și Teodor Atanasiu, despre fuziunea PDL-PNL: „Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!”

Din stenogramele apărute în presă reieșea că Teodor Atanasiu nu ar fi fost de acord cu numirea lui Predoiu în funcția de premier.

”Îmi pare rău că în România nu se întâmplă ca în restul Europei, că discuțiile private nu sunt discuții private. Ați dat niște frânturi de 1-2 minute dintr-o discuție de o oră și jumătate. Îmi pare rău dacă din frânturi s-a dedus ca vrem o scindare a partidului. Am fost primul lider care a propus fuziune celor două partide. Am susținut fuziunea pâna s-a înfăptuit. Ar fi culmea să doresc spargerea partidului. Adversarii PNL sunt în afara partidului, nu în interiorul partidului (…) Ceea ce am spus acolo îmi asum. Am spus în anumite contexte, nu în cele date de dumneavoastră. Îmi mențin afirmațiile că toate deciziile PNL vor fi susținute de mine. Și decizia PNL este că dacă vom face un guvern mâine, premierul va fi Cătălin Predoiu. Recunosc stenogramele ca veridice, dar nu recunosc contextul. Nu trebuie să dau nicio explicație pentru un anumit context din spațiul privat. Colegii mei știu din ce context a fost scoasă. Am discutat cu colegii foarte clar în ce context au fost declarațiile. Nu o să dezbat acele discuții în spațiul public”, a explicat, la începutul săptămânii, Teodor Atanasiu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult