Călin Georgescu, reținut și dus în arest: Ce documente au fost găsite și ridicate de procurori la percheziții. Anunțul oficial al DIICOT
Călin Georgescu, reținut și dus în arest: Ce documente au fost găsite și ridicate de procurori la percheziții. Anunțul oficial al DIICOT
Procurorii DIICOT au efectuat luni, 21 septembrie 2026, percheziții la locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, județul Ilfov. Este vorba despre un dosar în care este anchetată o înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.
Conform procurorilor DIICOT, se fac cercetări pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și s-au făcut percheziții la cinci adrese din Mogoșoaia, Ciolpani, Buftea și București. Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, iar DIICOT a confirmat ulterior reținerea a doi inculpați în acest dosar.
Călin Georgescu a fost scos cu cătușe din sediul DIICOT, pentru a fi mutat în Arestul Central. El a ridicat mâinile pentru a le arăta că este încătușat susținătorilor săi.
Și omul de afaceri Ionel Rusen a fost scos din sediul DIICOT pentru a fi dus în arest. Acesta nu a făcut declarații.
DIICOT a anunțat luni seară reținerea a doi dintre suspecții vizați în anchetă, în vârstă de 64 și 47 de ani.
Citește și: Perchezițiile DIICOT la locuința lui Călin Georgescu: Procurorii caută bani ascunși în pereții casei. S-ar fi găsit deja aproximativ 5.000 de euro cash

„La data de 21 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați, cetățeni români, cu vârstele de 64 și 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Pe parcursul perchezițiilor efectuate în cursul acestei zile au fost găsite și ridicate sisteme de bruiaj, înscrisuri, documente de identitate (două pașapoarte și o legitimație) ce urmează a fi expertizate existând suspiciunea că sunt false, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicat.
Citește și: Video | Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
Din dosarul DIICOT în care este vizat Călin Georgescu, acuzat că a făcut parte dintr-o grupare care ar fi înșelat un om de afaceri cu 1,1 milioane de euro, reies noi legături cu personaje controversate din mediul financiar global care au conexiuni cu Federația Rusă.
Procurorii DIICOT au găsit la domiciliul lui Călin Georgescu un document care ar atesta că ar fi senator de Malta. În același timp, la domiciliul lui Călin Georgescu a fost găsit un aparat de bruiaj.
Anchetatorii au folosit un dispozitiv special pentru a cauta eventuale ascunzători în pereții casei unde locuiește Călin Goergescu. Scanerul poate ajuta la descoperi eventuale documente sau alte probe de interes pentru procurori.
Omul de afaceri Răzvan Leu, cel care a depus plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de DIICOT în care este vizat Călin Georgescu, a făcut luni primele declarații după perchezițiile efectuate de anchetatori.
„Banii au fost transferați în contul unei alte entități, cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la o instituție bancară din Elveția. Destinația prezentată persoanei vătămate pentru suma destinată cu titlu de garanție. 1 milion de euro urmau să fie învestiți într-o afacere cu metale prețioase, iar 100.000 de euro pentru campania electorală a liderului grupului (n.r. Călin Georgescu)”, potrivit DIICOT.
1,1 milioane de euro au fost plătiți de Răzvan Leu drept garanție, după ce gruparea din care făceau parte Călin Georgescu și Ionel Rusen i-au promis că vor obține o finanțare de 15 milioane de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Stare de urgență în Republica Moldova, în sectorul energetic și hidrologic. Maia Sandu: „Nu avem nici petrol, nici gaze!”
Stare de urgență în Republica Moldova, în sectorul energetic și hidrologic. Maia Sandu: „Nu avem nici petrol, nici gaze!” Starea de urgență va fi introdusă în Republica Moldova, în sectorul energetic și hidrologic, a declarat luni, 21 septembrie 2026, președinta Maia Sandu, în urma unei ședințe a Consiliului Național de Securitate (NSC). Criză în Republica […]
„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, internat într-o unitate medicală specializată: Măsura arestării preventive, revocată de Curtea de Apel Alba Iulia
„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, internat într-o unitate medicală specializată: Măsura arestării preventive, revocată de Curtea de Apel Alba Iulia „Procurorul pistolar” Radu Bucurică va fi internat într-o unitate medicală specializată, iar măsura arestării preventive a fost revocată luni, 21 septembrie 2026, de Curtea de Apel Alba Iulia. ,,Cu privire la același inculpat, pentru care Curtea […]
Foto | Au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu, pe șantierul Margina – Holdea: Structura are peste un kilometru lungime
Au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu, pe șantierul Margina – Holdea: Structura are peste un kilometru lungime Lucrările avansează pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, unde a început montarea grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu, o structură de peste un kilometru care […]