Rămâi conectat

Curier Județean

CALENDARUL evenimentelor culturale organizate în Cugir, până la sfârșitul anului 2017

Ziarul Unirea

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat, în ședința de joi, 30 martie, calendarul și fondurile alocate pentru evenimentele cultural-artistice programate să se desfășoare în oraș, în anul 2017.

Suma totală, alocată din bugetul local este de 620.000 de lei.

Calendarul evenimentelor care vor avea loc în oraș, până la sfârșitul anului este următorul:

*7 aprilie – Unitate în diversitate – spectacol artistic susţinut de comunitatea romilor din Cugir (suma alocată 2.000 de lei)
*12 – 13 aprilie – Păştenii din Cugir și Vinerea – conservarea şi promovarea culturii tradiţionale locale, obicei tradiţional specific zonei cu ocazia sărbătorilor pascale organizat de persoanele care împlinesc 60 de ani
*17 aprilie – Tradiţii Pascale Vinerene    – spectacol folcloric, expoziţii tradiţionale (10.000 de lei)
*aprilie – Figuri proeminente ale teatrului românesc – spectacol de teatru
*9 mai – Ziua Independenței, Ziua Europei – manifestări dedicate celor două evenimente (500 de lei)
*21 mai –  Festivalul Primăverii – concerte de muzică folk, rock, pop (71.500 de lei)
*15 – 19 mai – Săptămâna Școala altfel, Școala Gimnazială Iosif Pervain    – spectacole cultural-artistice; expoziții tematice; activități în colaborare cu biblioteca Casei de Cultură
*25 mai – Ziua Eroilor – omagiu adus veteranilor de război; Te-Deum în memoria eroilor căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale (depuneri de coroane la monumentele din Cugir şi Vinerea) (3.000 de lei)
*1 iunie – Ziua Internațională a Copilului – expoziţii de pictură, desene, creaţii ale copiilor, desene pe asfalt, târgul copiilor; competiţii sportive; spectacol organizat de cercurile artistice din cadrul Casei de Cultură Cugir (15.000 de lei)
*5 – 9 iunie – Săptămâna Școala altfel; Școala Gimnazială nr. 3; Școala Gimnazială Singidava – spectacole cultural-artistice; expoziții tematice; activități în colaborare cu biblioteca de la Casa de Cultură
*23-25 iunie – Festival de Jazz în Poiana cu Goruni – promovarea jazz-ului în zona Cugir Vinerea; punerea în evidență a specificității bucătăriei locale; ateliere meșteșugărești, tradiții locale (40.000)
*24 iunie – Ziua Universală a Iei – promovarea iei, piesă componentă a costumului popular
*26 iunie – Ziua Tricolorului – spectacol artistic (500 de lei)
*29 iulie – Ziua Imnului Naţional – spectacol muzical artistic (500 de lei)
*12 august – Ziua Internațională a Tineretului; competiții sportive (6.300 de lei)
*18 – 20 august – Festivalul Național de Dansuri și Tradiții Populare ediţia a VI-a – spectacole folclorice, ateliere de dansuri; jocuri sportive  tradiţionale în Poiana cu Goruni din Vinerea; târgul meșterilor populari (90.000 de lei)
*31 august – Ziua Limbii Romane    – manifestări cultural artistice (500 de lei)
*16-17 septembrie – Festivalul Toamna Cugireană, ediţia a XX-a    – conferință AGIR; manifestări cultural-artistice dedicate sărbătoririi orașului; expoziții tematice; concursuri și competiții sportive (250.000 de lei)
*Septembrie- Octombrie – Şcoala de toamnă pentru dialog intercultural; simpozion istoric; dialog intercultural; proiecţii tematice (6.000 de lei)
*1 octombrie – Ziua Internațională a persoanelor vârstnice; Ziua Internațională a Muzicii    – spectacol dedicat persoanelor vârstnice; Nunta de Aur (15.000 de lei)
*5 octombrie – Ziua Mondială a Educației – Spectacol cultural-artistic dedicat dascălilor (8.000 de lei)
*Octombrie – Spectacol de teatru – piesă de teatru pentru copii (500 de lei)
*Octombrie – Bucuriile toamnei – spectacol muzical artistic
*Octombrie – Zilele  Filmului de Autor    – proiecţii de filme în colaborare cu Voodoo Film (500 de lei)
*Noiembrie – Oameni și cărți – lansare de carte (200 de lei)
*Noiembrie – Balul Gospodarilor    – balul de lăsatul secului la Vinerea (7.000 de lei)
*Noiembrie – Spiritualitate românească – conferinţă religioasă
*1 decembrie – Ziua Naţională a României – spectacol cultural-artistic (5.000 de lei)
*Decembrie – Cuvinte de suflet – conferinţă religioasă
*6-17 decembrie – Colinde, colinde – concert de colinde la bradul de Crăciun (6, 9, 10, 16, 17 decembrie); Crăciunul Copiilor – 20 decembrie; Primim colindătorii – Concert de colinde (50.000 de lei)
*decembrie – Gala performerilor; premierea performerilor anului şcolar 2016-2017 (20.000 de lei)
*decembrie – Vin sărbătorile de iarnă! – expoziții tematice; felicitări și obiecte de Crăciun expuse în foaierul Casei de Cultură
*decembrie – Arată că îţi pasă – spectacol caritabil susţinut de elevii Colegiului Naţional “David Prodan” din Cugir în pragul sărbătorilor de iarnă
*21 decembrie – Ziua Revoluţiei Române – comemorarea evenimentelor Revoluției din Decembrie 1989; Te-Deum în memoria celor căzuți la revoluţie (500 de lei)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea