Curier Județean

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți la Alba Iulia – 26 de firme au oferit peste 500 de joburi

Mădălina Opriș

Publicat

în

Bursa Locurilor de Munca Alba Iulia002Absolvenții unei forme de învățământ care nu și-au găsit un loc de muncă, dar și alte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia, au avut ocazia să participe astăzi la ”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”, ce s-a desfășurat în colaborare cu Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia şi Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, la Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul Alba Iulia, Str. Ardealului, Nr.1, începând cu ora 9.30.

Agenții economici au pus la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă o gamă variată de joburi, atât pentru persoane cu studii medii, profesionale, lucrători necalificați cât și pentru persoane cu studii superioare.

Un număr de 26 de angajatori au venit în întâmpinarea șomerilor din județul Alba și au pus la dispoziția acestora un număr de 505 posturi vacante. Au participat un număr de 518 persoane, dintre care 509 absolvenți de învățământ și 9 absolvenți de învățământ supuși marginalizării sociale.

În vederea încadrării au fost selectați un număr de 58 de absolvenți.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Palatul Principilor Transilvaniei, colorat în albastru și galben la 4 ani de la începerea războiului din Ucraina: Pentru unii, dimineața a venit cu zăpadă. Pentru alții, dimineața nu a mai venit

Bogdan Ilea

Publicat

în

Palatul Principilor Transilvaniei, colorat în albastru și galben la 4 ani de la începerea războiului din Ucraina: Pentru unii, dimineața a venit cu zăpadă. Pentru alții, dimineața nu a mai venit Palatul Principilor Transilvaniei o să fie colorat, începând cu această noapte, 24 februarie, în culorile steagului Ucrainei, marcând 4 ani de la începerea războiului. […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lukas Potopea, sportiv al CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național Individual U18

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lukas Potopea, sportiv al CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național Individual U18 Sportivul secției de judo a CS Unirea Alba Iulia, Lukas Potopea, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național Individual U18, desfășurat în perioada 21–22 februarie, la Arad. Pregătit de profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian, tânărul judoka a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș. Sora victimei, detalii șocante despre relația Anei: „Voia să o încheie, dar el nu a acceptat și o amenința”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș. Sora victimei, detalii șocante despre relația Anei: „Voia să o încheie, dar el nu a acceptat și o amenința” „Moartea suspectă a Anei pare desprinsă din filmele polițiste. Familia arată cu degetul spre soțul femeii care îi făcea zilele amare”, așa a debutat segmentul emisiunii Acces Direct […]

Citește mai mult