BUNELE MANIERE: Cum să ne comportăm la întâlnirile festive cu foștii colegi de liceu sau facultate
Etichetă și bune maniere. Cum trebuie să ne comportăm la întâlnirile festive cu foștii colegi de liceu sau facultate
A devenit o tradiție pentru absolvenții din orice promoție a liceelor sau facultăților să organizeze, din zece în zece ani de la absolvire, sau chiar din cinci în cinci ani, întâlniri festive la care de cele mai multe ori invită și foștii profesori, întâlniri care sunt numite și ”agape”.
Astfel de evenimente sunt un prilej de bucurie pentru foștii colegi care se revăd după ani, de a se întâlni cu vechi prieteni, de a-și împărtăși unii altora realizările din perioada în care nu s-au văzut, de a rememora clipe frumoase trăite împreună în perioada liceului sau a facultății, dar și un prilej de distracție.
Organizarea unui astfel de eveniment presupune multă energie consumată, mult timp dedicat activităților care țin de întâlnire, deci politicos și colegial este, atunci când sunteți anunțați și invitați să participați, să vă oferiți ajutorul. De obicei se formează un grup de organizare, dar întotdeauna este binevenit sprijinul altor colegi.
Există anumite reguli care trebuie respectate pentru ca o astfel de întâlnire să nu fie umbrită de mici neplăceri. Prima etapă a întâlnirii se desfășoară de obicei la sediul liceului/facultății, unde sunt invitați și foștii profesori și unde fostul diriginte/fostul decan strigă catalogul. Ideal este să nu întârziați. Este neplăcut ca după ce începe ceremonia să se tot deschidă și închidă ușa pentru a intra întârziații, dar și să se tot ridice alte persoane pentru a-și găsi un loc pe scaun și cei care n-au ajuns la timp.
La strigarea catalogului, fiecare coleg încearcă să rezume, în câteva cuvinte, parcursul său în viața profesională și personală. Când vorbiți despre aceste lucruri, puteți strecura o glumă, dar în limitele decenței. Nu veți monopoliza momentul vorbind prea mult. Este timp pentru discuții amănunțite la petrecerea care urmează.
Cei care vor veni împreună cu soțul/soția vor face prezentările, de câte ori este cazul.
Pentru profesori pot fi pregătite mici daruri-surpriză, care sigur îi vor bucura. Pentru profesoare este politicos să fie pregătite buchete de flori care le vor fi oferite de foștii elevi/studenți.
După momentul desfășurat la sediul instituției de învățământ și fotografiile de grup, se va merge la restaurantul unde are loc petrecerea. Dacă nu sunt locurile stabilite deja, prin cărți de vizită așezate la mese, vă puteți așeza unde doriți, alături de colegii de clasă/grupă sau în funcție de prieteniile legate în vremea în care ați fost colegi.
La restaurant se va mânca, se va ciocni un pahar, se va dansa, se va discuta, dar totul în limitele bunelor maniere. Nu trebuie să exagerați cu mâncarea, dar mai ales cu băutura. Este neplăcut ca distracția să se transforme într-un ”spectacol” dat de o persoană care a băut mai mult alcool decât ar fi trebuit.
Oricât de talentați ați considera că sunteți la cântat, nu veți lua microfonul din mâna solistului care cântă cu formația care întreține buna dispoziție, pentru a vă demonstra calitățile vocale. Puteți face acest lucru doar dacă se organizează un moment karaoke.
Este nepoliticos ca un domn să invite la dans soția unui coleg, dacă nu o cunoaște. Poate invita la dans fostele colege, cu acordul soților acestora.
În ceea ce privește ținuta, trebuie ținut cont de momentul zilei. La prima parte a întâlnirii, care se desfășoară la liceu/facultate se va alege o ținută de zi, festivă, dar fără a exagera. Pentru petrecerea de la restaurant se va alege o ținută de seară, elegantă, dar nu trebuie confundată petrecerea între colegi cu o nuntă sau cu un revelion.
În discuțiile cu foștii colegi, dacă veți vorbi despre copii, nu exagerați cu laudele, oricât de mândri ați fi de performanțele fiului/fiicei. Dacă alți colegi nu vorbesc despre copii, nu puneți întrebări. Ar putea fi o situație stânjenitoare.
Nu este politicos să vorbiți despre cât de înfloritoare este situația dumneavoastră materială, dar nici să vă lamentați cât de dificil vă descurcați din punct de vedere financiar.
Cu siguranță oamenii își schimbă înfățișarea în timp, dar nu veți face remarci de genul ”Vai, ce mult ai slăbit/te-ai îngrășat!” sau ”Ce păr frumos aveai în liceu, acum ai chelit de tot!”. Dacă doriți să faceți un compliment, este suficient să spuneți ”Arăți foarte bine”.
Dacă nu vă amintiți numele unui coleg nu-l veți întreba ”Tu cine ești, că nu te mai recunosc?”. Puteți întreba pe altcineva, discret, cum se numește colegul al cărui nume l-ați uitat.
La finalul petrecerii puteți face schimb de numere de telefon, pentru a ține legătura unii cu alții, mulțumind grupului de colegi care a organizat întâlnirea. Nu uitați să vă luați rămas bun de la colegi și de la profesori.
Agenția Națională de Presă Agerpres
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului
Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]