Bugetarii vor putea fi „pârâți” în mod anonim, dacă încalcă regulile: Legea avertizorilor de integritate a fost adoptată
Bugetarii vor putea fi „pârâți” în mod anonim, dacă încalcă regulile: Legea avertizorilor de integritate a fost adoptată
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea care permite să fie făcute raportări anonime privind neregulile din instituții, sesizările mergând la Agenția Națională de Integritate.
Un prim articol esențial care a suferit modificări este cel al raportărilor anonime. Mai precis, raportările unde nu sunt date despre cel care indică anumite nereguli, e luat în considerare dacă sunt „indicii temeinice”.
„Prin excepție de la prevederile alin. (1), raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public, se examinează și se soluționează în măsura în care conține indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii”, prevede noul amendament adoptat.
Forma anterioară avea următoarea formă: „Raportarea anonimă cuprinde cel puțin următoarele: datele de contact ale avertizorului în interes public, calitatea persoanei care efectuează raportarea în condițiile art.2, contextul profesional în care au fost obținute informațiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii în cadrul unei autorități, instituții publice, oricărei alte persoane juridice de drept public sau în cadrul persoanei juridice de drept privat, precum și, după caz, probele în susținerea raportării și data”.
Raportările sunt păstrate de instituțiile abilitate timp de cinci ani de la momentul în care au fost făcute, apoi sunt distruse, indiferent de suportul pe care sunt păstrate.
Implementarea mai rapidă a legii
O altă modificare este rapiditatea implementării legii de instituți. Mai precis, de la publicatea în Monitorul Oficial, perioada de timp nu mai e de 60 de zile, ci 45 de zile.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în luna iulie, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, după ce anterior Curtea Constituțională a respins sesizările de neconstituționalitate în cadrul controlului a priori.
„Analizând conţinutul normativ al Legii privind protecţia avertizorilor în interes public în vederea asigurării transpunerii adecvate a Directivei (UE) 2019/1937, precum şi ţinând cont de recunoaşterea europeană a instituţiei avertizorului în interes public şi a contribuţiei acesteia la crearea unei culturi a transparenţei şi a responsabilităţii democratice, apreciem că unele dintre soluţiile legislative propuse se impun a fi reanalizate de către Parlament”, a precizat şeful statului în cererea de reexaminare.
Laura Codruța Kovesi a avertizat că va cere Comisiei europene să declanșeze împotriva României mecanismul care condiționează acordarea banilor europeni de respectarea statului de drept. Kovesi a subliniat că modificările aduse legii descurajează avertizorii de integritate, ceea ce va îngreuna anchetarea infracțiunilor de corupție și de fraude cu bani europeni.
USR s-a abținut de la vot, după cum a anunțat Stelian Ion, de la tribuna centrală. În schimb, fostul ministru al Justiției a precizat că e o formă mai bună față de cea din iunie, dar tot nu e mulțumit de ea. „Ne-am abținut de la vot. Se introduce o vulnerabilitate majoră privind atragerea de fonduri din PNRR”, a punctat Ion. Cu toate acestea, de data aceasta USR și forțele din opoziție nu vor mai sesiza proiectul de lege la CCR.
Fiind în procedură de urgență, proiectul de lege privind avertizorii de integritate va putea fi atacat la CCR maxim două zile, apoi merge la promulgare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]
