”Borcanul Fermecat” – un proiect social organizat de cercetași și liceeni ai Colegiului Național HCC Alba Iulia
În preajma sărbătorilor de iarnă, liceenii și cercetașii fac front comun şi lucrează împreună pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Patrula Grintim, din cadrul Centrului Local “Axente Sever” al cercetaşilor din Alba Iulia, cu sprijinul Colegiului Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” şi al Consiliului Elevilor, vin în ajutorul lui Moş Crăciun, realizând împreună un proiect social.
Proiectul se desfăşoară în perioada 13 – 14 decembrie, în incinta Colegiului Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”. În cadrul acestuia, vor fi primite donaţii de jucării şi obiecte din partea elevilor, pentru care colegii acestora vor avea ocazia să liciteze, toţi banii fiind adunaţi într-un “borcan fermecat”.
Toate veniturile adunate în cadrul proiectului vor fi folosite pentru a ajuta câteva familii nevoiaşe şi două aşezăminte sociale din Oarda de Jos.
Organizatorii spun că cel mai important lucru pentru ei e faptul că pot da ceva mai departe celor care au nevoie şi de asemenea, faptul că oferă tuturor colegilor din liceu şansa de a se implica într-un proiect social. Totodată, organizatorii speră că va participa un număr cât mai mare de clase la proiect, iar astfel, să reuşească să transforme o zi obişnuită în ceva deosebit, aşa cum ar trebui să fie sărbătoarea Crăciunului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO ȘTIREA TA | Prețuri tot mai mari la pompă, în Alba: Motorina premium se apropie de 10 lei, iar benzina s-a scumpit
Prețuri tot mai mari la pompă, în Alba: Motorina premium se apropie de 10 lei, iar benzina s-a scumpit Motorina premium a ajuns la 9,87 lei pe litru la o benzinărie Rompetrol din Alba Iulia, în timp ce benzina premium se vinde cu 9,51 lei, ieri seară, 17 martie 2026. În același timp, carburanții standard […]
UPDATE FOTO ȘTIREA TA | Bicicletă din noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia aruncată în Bărăbanț pe un câmp: ,,Bătaie de joc”
Bicicletă din noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia aruncată în Bărăbanț pe un câmp: ,,Bătaie de joc” La câteva zeci de ore de la startul noului sistem de bike-sharing din Alba Iulia una dintre biciclete a fost aruncată și abandonată într-o zonă din Bărăbanț. Cu toate că de când sistemul a intrat în funcțiune […]
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace […]
