Blajul salută Marea Unire! Spectacol cu artiști renumiți dedicat Zilei Naționale a României, duminică și concert ”Rugă pentru țară ”, de 1 Decembrie
Primăria Municipiului Blaj organizează duminică, 29 noiembrie, cu începere de la ora 17.00, în Catedrala Mitropolitană ”Sfânta Treime”, tradiționalul spectacol dedicat Zilei Naționale a României .
Organizatorii vor să rememoreze prin intermediul artei evenimentele istorice importante care au făcut legătura între Blaj cu a sa Câmpie a Libertății și Alba Iulia anului 1918. Vor fi amintite momente precum : discursul lui Simion Bărnuțiu, ”Deșteaptă-te, române” a lui Andrei Mureșanu sau constituirea Consiliului Național Român.
Spectacolul aduce în fața blăjenilor artiști cu renume la nivel național precum actorul Adrian Păduraru, soprana Bianca Ionescu, tenorul Răzvan Săraru și interpretele de muzică populară Leontina Pop și Maria Butilă.
Evenimentul va începe cu o rugăciune oficiată în memoria înfăptuitorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și va beneficia de prezența PS Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore de la Blaj.
Al doilea eveniment dedicat Zilei Naționale a României va avea loc chiar pe 1 Decembrie, tot în Catedrala Mitropolitană ”Sfânta Treime”, punctul terminus pentru majoritatea evenimentelor importante din istoria Blajului.
Corala Armonia din Baia Mare va susține sub conducerea dirijorului Adrian Iercoșan un concert extraordinar sub titlul ”Rugă pentru țară”.
Iubitorii muzicii culte din Blaj vor avea ocazia să asculte un recital susținut de unul dintre cei mai valoroși organiști din țară, Remus Von Henning. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba: Experiență bogată în managementul sportiv
Marius Toma, detașat din Dolj, director interimar nou la Direcția Județeană de Sport Alba Direcția Județeană de Sport Alba are un director executiv interimar nou. Este vorba de Marius Toma. Acesta a fost detașat la Alba Iulia din structura similară din județul Dolj pentru o perioadă de 6 luni, numirea sa fiind făcută în 4 […]
FOTO | Asociația „Prietenii lui Azor”, prima campanie de sterilizări din 2026: Care a fost bilanțul acțiunii de la Roșia de Secaș
Asociația „Prietenii lui Azor”, prima campanie de sterilizări din 2026: Care a fost bilanțul acțiunii de la Roșia de Secaș Sâmbătă, 4 aprilie 2026, la Roșia de Secaș, a avut loc prima campanie de sterilizări organizată în acest an de Asociația „Prietenii lui Azor”. Potrivit reprezentanților asociației, ziua s-a încheiat cu 29 de animale sterilizate […]
FOTO | Garda Apulum pregătește sezonul 2026 de reprezentații în Cetatea Alba Carolina: Când va începe
Garda Apulum pregătește sezonul 2026 de reprezentații în Cetatea Alba Carolina: Când va începe Garda Apulum pregătește intens în această perioadă noul sezon de reprezentații de reconstituire istorică în Cetatea Alba Carolina. Acesta va începe în curând. Prima reprezentație din sezonul 2026 este programată vineri, 17 aprilie 2026, de la ora 18.00. Formată din voluntari […]