Blaj: Duminică, 6 iunie, al doilea maraton de vaccinare. Persoanele imunizate cu prima doză sunt așteptate la rapel
Duminică, 6 iunie 2021, între orele 08:00-20:00, în municipiul Blaj se va desfășura al doilea maraton de vaccinare a populației, cu serul Pfizer, împotriva SARS-COV-2, destinat în special persoanelor care s-au imunizat cu prima doză la evenimentul din urmă cu trei săptămâni. Vaccinarea va avea loc pe platoul din fața Centrului Cultural „Iacob Mureșianu”, din Bulevardul Republicii, numărul 36.
Sunt așteptate la vaccinare peste 800 de persoane care, în data de 16 mai, au primit prima doză de vaccin Pfizer și sunt programate la rapel. De asemenea, se pot prezenta la vaccinare toate persoanele interesate, indiferent de localitatea în care domiciliază, fără programare, doar cu buletinul de identitate. Minorii care au împlinit vârsta de 12 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal.
Vă reamintim, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” Blaj, centru de vaccinare împotriva SARS-COV-2, persoanele care doresc să se imunizeze cu serul Pfizer o pot face fără programare, zilnic între orele 08:00 – 20:00. În prezent sunt suficiente doze și nu mai este nevoie de programare prin platforma națională. Numărul de telefon al centrului de vaccinare de la Blaj este 0712-010.365.
Pentru persoanele vârstnice și fără posibilitate de deplasare la vaccinare, domiciliate în Blaj, Tiur, Mănărade, Spătac și Petrisat, Primăria Municipiului Blaj va asigura transportul la maratonul de vaccinare de duminică. Acestea se pot înscrie la Serviciul de Asistență Comunitară Blaj, la numărul de telefon 0756-089.215.
Autoritățile blăjene invită locuitorii să se vaccineze pentru a crește gradul de imunizare a populației împotriva SARS-COV-2 la nivelul comunității, vaccinarea fiind singura cale de revenire la normalitate.
Maratonul de vaccinare de la Blaj este organizat de Primăria Municipiului Blaj, Direcția de Sănătate Publică Alba și Spitalul Municipal Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război
Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi