Biserica Ortodoxă Română: Marş pentru viaţă 2017 organizat în 25 martie în sprijinul valorilor familiei creştine tradiţionale
Reunit joi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a aprobat organizarea, în 25 martie, a Marşului pentru viaţă 2017, în sprijinul valorilor familiei creştine tradiţionale şi a lansat un îndemn la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi, dar şi un îndemn pentru părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi care şi-au lăsat copiii în ţară.
„În contextul fenomenului emigraţiei actuale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe toţi părinţii care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceştia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenţei fizice şi afective a părinţilor. De asemenea, Sfântul Sinod îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi”, anunţă Patriarhia Română.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Sfântul Sinod a aprobat organizarea, la nivel naţional, a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”. Marşul va avea loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri).
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]
VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului
Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]
27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]
