Actualitate

Bilete de tratament balnear 2022 pentru pensionari și asigurații din sistemul public. Guvernul a aprobat regulamentul și suma alocată

Unirea Ziarul

Publicat

în

Bilete de tratament balnear 2022 pentru pensionari și asigurații din sistemul public. Guvernul a aprobat regulamentul și suma alocată. Cum vor fi repartizate

Guvernul a aprobat, miercuri, actul normativ privind acordarea unui buget de 200 de milioane de lei pentru programul de bilete la tratament balnear prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) pentru acest an, potrivit unui comunicat remis Agerpres de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Citește și: Bilete de tratament balnear pentru pensionari și salariați 2022: Cine beneficiază și cum se obțin biletele de tratament

Din această sumă totală prevăzută în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 se estimează că vor fi asigurate cel mult 101.000 bilete la tratament balnear, din care 60.420 vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea CNPP.

Biletele la tratament balnear vor fi repartizate pe maxim 19 serii, durata unui sejur fiind de 16 zile, pentru un tratament balnear de 12 zile.

Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament persoanelor îndreptăţite, în limita numărului de locuri asigurate în unităţile de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Citește și: Noutăți pensii 2022: Se schimbă legea pensiilor. Tot sistemul de pensii publice va fi îmbunătățit

Aceste bilete de tratament balnear pot fi solicitate de pensionarii şi de asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.
Numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alţi operatori economici urmează să fie stabilit prin încheierea unor contracte subsecvente, în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2020.

sursa:g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]

Citește mai mult

Actualitate

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]

Citește mai mult

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult