Rămâi conectat

Curier Județean

Bilanț pe 2017: Aproape 33.000 de cauze nou intrate la Tribunal și Judecătoriile din Alba, mai multe decât în 2016. Durata medie de soluționare, 0-6 luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În data de 02.02.2018, Tribunalul Alba a prezentat Bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului 2017, în cadrul Adunării generale a judecătorilor, organizată la sediul acestei instanţe.

La şedinţa de bilanţ au participat, alături de judecătorii Tribunalului Alba domnul judecător Mocan Aurelian -vicepreşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia, domnul judecător Cristea Horia Dorin –preşedintele Judecătoriei Alba Iulia, doamna judecător Cristea Dragoş Nicoleta –vicepreşedintele Judecătoriei Alba Iulia, doamna judecător Răzăilă Simona- preşedintele Judecătoriei Sebeş, domnul judecător Danciu Cornel Ştefan – preşedintele Judecătoriei Câmpeni, domnul prim-procuror Cioancă Ştefan Dan – parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Sinteza raportului de bilanţ evidenţiază următoarele date:

În cursul anului 2017, la instanţele din judeţul Alba s-au înregistrat un număr de 32.814 cauze nou intrate, cu 182 cauze mai mult decât în anul 2016. Din acest total, 10.422 cauze au fost înregistrate la Tribunalul Alba, restul de 22.392 fiind înregistrate la cele 5 judecătorii, astfel: 9.529 cauze la  Judecătoria Alba Iulia, 5.185 cauze la Judecătoria Aiud, 2.486 cauze la Judecătoria Câmpeni, 2.128 cauze la judecătoria Blaj, 3.064 cauze la Judecătoria Sebeş.

Comparativ cu anul 2016, la nivelul Tribunalului Alba, în anul 2017 se constată o creştere a numărului de cauze nou intrate, respectiv cu 180 dosare mai mult, iar la nivelul judecătoriilor numărul cauzelor nou intrate a crescut cu 2 dosare . Cea mai mare creştere la nivelul judecătoriilor s-a înregistrat la Judecătoria Blaj, unde numărul cauzelor nou intrate a crescut în anul 2017 la 2.128 cauze, faţă de 1.827 cauze în anul 2016.

Volumul de activitate la nivelul instanţelor din judeţul Alba a înregistrat o creştere cu 1.242 cauze faţă de anul 2016 de la 43.555 – în anul 2016, la 44.767- în anul 2017. Astfel, pe rolul Tribunalului Alba s-au aflat un număr de 15.098 cauze, din care 10.422 cauze nou intrate şi 4.676 cauze pe stoc (nesoluţionate la 01.01.2017). Analizând datele privind evoluția volumului de activitate în perioada 2015 – 2017 la nivelul Tribunalului Alba  se  observă o tendinţă de  creştere iar la nivelul judecătoriilor  din raza  Tribunalului Alba o  tendinţă de  creştere raportat la anul 2015 şi de menţinere raportat la anul 2016.

În anul 2017, la nivelul instanţelor din judeţul Alba a crescut numărul cauzelor soluţionate cu 1.691 cauze faţă de anul 2016, fiind soluţionate 33.608 cauze faţă de 31.917 cauze în anul 2016. Numărul cauzelor soluţionate la Tribunalul Alba a crescut în anul 2017, la 11.574 cauze, faţă de 9.297 cauze în anul 2016, cu 2.277 cauze.

Din numărul total de 32.814 cauze nou intrate la instanţele din judeţul Alba în anul 2017: 7.748 cauze au fost înregistrate în materie penală; 18.737 cauze în materie civilă; 5.945 cauze în materie de contencios administrativ, fiscal; 384 cauze în materia falimentului.

La Tribunalul Alba, din totalul de  10.422 cauze înregistrate în anul 2017: 1.446 au fost repartizate Secţiei penale;  3.012 cauze  repartizate Secţiei civile; 5.964 cauze Secţiei II civile de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă.

În anul 2017, pe rolul Secţiei I civile a existat un număr total de 4.668 cauze, din care 1.656 cauze reprezintă stoc din anul anterior şi 3.012 sunt cauze înregistrate în anul 2017. Din cele 4.668 cauze aflate pe rolul Secţiei civile în anul 2017, au fost soluţionate 3.029 cauze, din care 175 recursuri, 693 apeluri şi 2.161 fonduri, iar pentru anul 2018 a rămas un stoc de 1.639 cauze din care: 57 recursuri, 391 apeluri si 1.191 fonduri. Ponderea dosarelor nou intrate în cursul anului 2017 , pe materii (%,) este : civil 31%, minori şi familie 10%, asigurări sociale 9%, litigii de muncă 50%.

În anul 2017, pe rolul Secţiei II civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, a existat un număr total de 8.777 cauze, din care 2.813 cauze reprezintă stoc din anul anterior şi 5.964 sunt cauze înregistrate în anul 2017. Din cele 8.777 cauze aflate pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă pe perioada anului 2017, au fost soluţionate 7.139 cauze, din care 66 recursuri, 1.656 apeluri şi 5.417 fonduri, iar pentru anul 2018 a rămas un stoc de 1.638 cauze din care: 24 recursuri, 428 apeluri si 1.186 fonduri. Ponderea dosarelor nou intrate în cursul anului 2017 , pe materii (%,) este: faliment 6%, litigii cu profesioniştii 12% , contencios administrativ şi fiscal 82%.

În anul 2017, pe rolul Secţiei penale a existat un număr total de 1.653 cauze, din care 207 cauze reprezintă stoc din anul anterior  şi 1.446 sunt cauze înregistrate în anul 2017. Din cele 1.653 cauze aflate pe rolul Secţiei penale în anul 2017, au fost soluţionate 1.406 cauze, 830 fonduri şi 576 contestaţii, iar pentru anul 2018 a rămas un stoc de 247 cauze din care: 167 fonduri si 80 contestaţii.

Schema posturilor de judecător pentru acest an la Tribunalul Alba  a fost de 30, în timp ce media posturilor de judecător efectiv ocupate pe parcursul anului a fost de 28.

Din punct de vedere al încărcăturii medii înregistrate la Tribunalul Alba, media încărcăturii pe schemă se situează peste media la nivel naţional, iar media încărcăturii pe judecător se situează sub media la nivel naţional.

Încărcătura  pe schemă în anul 2017 la judecătoriile din raza Tribunalului Alba a fost apropiată sau peste media pe ţară, singura judecătorie care s-a situat mult peste medie fiind Judecătoria Sebeş. În ceea ce privește încărcătura pe judecător în anul 2017, la judecătoriile din raza Tribunalului Alba a fost apropiată de media pe ţară sau mult peste această medie, respectiv la Judecătoriile Sebeş şi Cîmpeni.

Începând cu anul 2015, activitatea instanţei este analizată şi în baza indicatorilor de eficienţă aprobaţi prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, modificată prin Hotărârea nr. 149/19.03.2015 şi Hotărârea nr.683/22.09.2016.  În ceea ce priveşte activitatea instanţei din perspectiva noilor indicatori de performanţă a eficienţei activităţii instanţelor, la nivelul anului 2017, Tribunalul Alba a fost „FOARTE EFICIENT”, din punct de vedere al gradului general de eficienţă.

După cum se poate observa, la nivelul anului 2017, Tribunalul Alba s-a încadrat în gradul maxim de eficienţă iar în ceea ce priveşte indicatorii care au condus la stabilirea acestuia, se poate observa că doi dintre aceştia (Rata de soluţionare a dosarelor şi Redactările peste termenul legal ) au crescut la nivel maxim, doi s-au menţinut la nivelul maxim (Ponderea dosarelor închise într-un an şi Durata medie de soluţionare) şi doar un indicator – Stocul de dosare a scăzut de la eficient la satisfăcător.

În cursul anului 2017, Tribunalul Alba a urmărit îndeaproape  reducerea  termenului de soluţionare a cauzelor pentru a asigura  respectarea unui termen rezonabil şi a dreptului la un proces echitabil potrivit  art. 6  alin 1 din Convenţia Drepturilor Omului.

Durata medie de soluţionare a cauzelor la Tribunalul Alba este de 0 – 6 luni.

Astfel, din datele statistice rezultă că din totalul de 11.574 cauze soluţionate în anul 2017, un număr de 9.929 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 0 – 6 luni, 1.120 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 6 – 12 luni, 220 cauze într-un interval de 1 – 1,6 ani şi  305 cauze au fost soluţionate într-un interval de timp de peste 1,6 ani.

Datele statistice au condus la un indice de celeritate în soluţionarea cauzelor de 85,78 %.    

În ceea ce priveşte durata de soluţionare a cauzelor de către instanţele de fond, se constată că durata medie de soluţionare a cauzelor este de 0 – 6 luni.

Astfel, din datele statistice rezultă că din totalul de 22.034 cauze soluţionate în anul 2017 de instanţele din circumscripţia Tribunalului Alba, un număr de 18.349 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 0 – 6 luni, 2.386 au fost soluţionate într-un interval de timp cuprins între 6 – 12 luni, 757 cauze într-un interval de 1 – 1,6 ani şi 542 cauze au fost soluţionate într-un interval de timp de peste 1,6 ani.

Datele statistice au condus la un indice de celeritate în soluţionarea cauzelor înregistrat de judecătorii, de 83,27%.       

Analizând comparativ durata de soluționare a cauzelor în anul 2016 și 2017, se constată că, raportat la numărul de dosare soluționate în anul respectiv, ponderea dosarelor soluționate în perioada 0-6 luni a crescut față de anul precedent cu un procent de +8,2 la tribunal, respectiv cu +3,4 procente la nivelul judecătoriilor.

 Trebuie remarcată preocuparea judecătorilor pentru reducerea duratei de soluţionare a cauzelor, depunând diligenţe încă de la întocmirea dispozitivului de citare, în vederea îndeplinirii tuturor actelor procedurale şi a depunerii tuturor înscrisurilor necesare până la primul termen de judecată.

De asemenea, un aport important l-a adus şi personalul auxiliar de specialitate al instanţei, care urmăreşte îndeplinirea măsurilor dispuse de completul de judecată şi întocmeşte la timp şi cu responsabilitate lucrările ce-i revin.

În anul 2017 se observă, în mare, o stabilizare a schemelor de personal la instanţele din raza Tribunalului Alba.

Astfel, la data de 01.01.2017, Tribunalul Alba  avea prevăzute în statul de funcţii:

  • 30 posturi judecător;
  • 2 posturi asistent judiciar;
  • 38 posturi grefier;
  • 4 posturi grefier – arhivar
  • 2 posturi grefier – registrator;
  • 6 posturi specialişti IT;
  • 1 post agent procedural;
  • 2 posturi aprod;
  • 3 posturi şofer;
  • 1 post manager economic;
  • 6 posturi consilier;
  • 2 posturi referent.

La data de 31.12.2017 la Tribunalul Alba erau două posturi vacante pentru funcţia de grefier , în vederea ocupării lor au fost efectuate demersurile necesare.

 

În raza Tribunalului Alba, funcţionează un număr de 5 de instanţe, în 4 imobile proprietate publică, în administrare sau în folosinţă, din care 2 sedii (imobile) sunt în stare tehnică foarte bună şi nu necesită lucrări imediate, respectiv cele în care funcţionează Judecătoria Blaj şi Judecătoria Câmpeni.

Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba-Iulia ocupă în prezent parterul, mezaninul si etajul 1 al clădirii situate în Alba Iulia, Piaţa Iuliu Maniu, nr. 24, a cărei suprafaţă totală desfăşurată este de 2800 mp, iar etajul 2 şi mansarda clădirii sunt ocupate de parchetele de pe lângă aceste instanţe. Spaţiul ocupat la ora actuala de Tribunal si Judecătorie este total insuficient (cca. 5 mp suprafaţă de birou pe persoană), fiind necesară construirea unui nou sediu pentru Tribunalul Alba, urmând ca în viitor, Judecătoria Alba-Iulia să ocupe tot spaţiul existent.

Astfel, la data de 31.10.2014, Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia a adoptat  Hotărârea nr. 316, prin care s-a transmis din domeniul public al Municipiului Alba Iulia şi administrarea Consiliului Local, în domeniul public al Statului Român, terenul în suprafaţă de 14.818 mp, situat în str. Târgului, FN, pentru construirea sediului Tribunalului Alba.

Această hotărâre şi Nota de fundamentare nr. 913/01.09.2014, privind necesitatea şi oportunitatea construirii unui sediu nou pentru Tribunalul Alba, au fost transmise Curţii de Apel Alba Iulia, spre aprobare şi apoi au fost înaintate la Ministerul Justiţiei, în vederea întreprinderii măsurilor necesare pentru darea acestui teren în administrarea Ministerului Justiţiei – Tribunalul Alba şi pentru cuprinderea acestei investiţii în Proiectul de buget pe anul 2015.

La începutul anului 2015, Ministerul Dezvoltării Regionale a demarat Programul naţional de investiţii în infrastructura instanţelor şi parchetelor din reşedinţele de judeţ, incluzând ”Programul naţional de consolidare a infrastructurii instanţelor de judecată aflate în municipiile reşedinţă de judeţ, ce are ca obiectiv principal îmbunătăţirea infrastructurii sediilor instanţelor prin reabilitarea sediilor instanţelor, dar şi execuţia unor noi sedii”. În acest program, este inclusă şi construirea unui sediu nou pentru Tribunalul Alba.

La data de 26.06.2015 Tribunalul Alba a înaintat Companiei Naționale de Investiții documentele necesare demarării procedurilor de achiziție pentru întocmirea Studiilor de prefezebilitate, fezabilitate, proiectare și execuție. La solicitarea Ministerului Justiției nu s-au demarat aceste proceduri, acestea urmând a fi continuate după elaborarea de către MJ a unei Teme de proiectare cadru. În prezent este în curs de semnare la MJ contractul pentru elaborarea temelor cadru, urmând ca după elaborarea acestora CNI să demareze procedurile de achiziție a proiectării și execuției sediului nou al Tribunalului Alba.

În anul 2017 Ministerul Justiției a finalizat Tema cadru pentru proiectarea instanțelor, iar în baza acesteia Tribunalul Alba a întocmit și înaintat Ministerului Justiției ”Nota conceptuală pentru construirea Sediului Tribunalului Alba”, nr.1069/20.09.2017 avizată și de ordonatorul secundar de credite, precum și ”Tema de proiectare pentru Sediul Tribunalului  Alba”. La data de 01.11.2017 Nota conceptuală și Tema de proiectare a fost avizată în Consiliul Tehnico – Economic al Ministerului Justiției, cu avizul nr.12.

În decembrie 2017 Ministerul Justiției a înaintat Companiei Naționale de Investiții  Nota conceptuală și Tema de proiectare pentru sediul Tribunalului Alba. Urmează ca în cursul anului 2018 Compania Națională de investiții să demareze procedura de licitație pentru proiectarea și execuția sediului  nou al Tribunalului Alba.

Toate aspectele prezentate în cuprinsul prezentului raport de activitate, legate de volumul de activitate, încărcătura pe judecător,  calitatea actului de justiţie, ne îndreptăţesc să apreciem că în anul 2017 personalul instanţelor din raza Tribunalului Alba s-a implicat cu responsabilitate şi profesionalism în realizarea sarcinilor de serviciu.

În continuare ne propunem un management al resurselor umane adaptat nevoilor concrete ale activităţii instanţelor şi vom continua eforturile de îmbunătăţire a infrastructurii şi a capacităţii instituţionale ale Tribunalului Alba şi ale instanţelor din circumscripţie.

Pe linia relaţiilor publice, vom continua cu aceeaşi disponibilitate să comunicăm informaţii de interes public şi ne dorim ca printr-o reflectare corectă şi echilibrată în presă a activităţii judiciare a instanţelor, imaginea publică despre justiţie să fie una cât mai aproape de realitate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO ”Prietenii lui Azor”, apel disperat pentru un cățel lovit de mașină pe autostrada A10 Sebeș-Turda: ”Plânge rău când îi sunt atinse picioarele!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

”Prietenii lui Azor”, apel disperat pentru un cățel lovit de mașină pe autostrada A10 Sebeș-Turda: ”Plânge rău când îi sunt atinse picioarele!” Asociația ”Prietenii lui Azor” au lansat un apel pentru salvarea unui cățel ajuns în adăpostul public din Alba Iulia, care are nevoie urgent de consultații și intervenții chirurgicale. Patrupedul a fost lovit de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea