Bilanț pe 2013 la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Alba
Susţinând eforturile de revigorare a sistemului sanitar din România, Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Alba a reuşit să fie printre primele din ţară care a finalizat predarea bazei de date a asiguraţilor (persoane care realizează venituri din profesii libere, din dreptul de proprietate intelectuală, din dividende,din dobânzi şi din cedarea folosinţei bunurilor, din agricultură şi silvicultură, persoanele fără venit care se asigură la venitul minim pe economie) către ANAF, la începutul lunii octombrie, în condiţiile în care data limită a acestei operaţiuni este 31 decembrie 2013.
Astfel, prin predarea ultimelor 13.890 de dosare vizând Persoanele Fizice Autorizate din judeţul Alba, toată baza de date a CAS Alba a fost transferată către ANAF astfel încât acesta să-şi poată desfăşura activitatea în mod unitar, de la 1 ianuarie 2014.
*Buget mai mare pentru decontarea reţetelor cu şi fără contribuţie personală din partea asiguratului, eliberate de farmaciile din judeţul Alba
În anul 2013, CAS Alba a alocat pentru farmaciile din judeţul Alba un buget de 88.391.320 lei, mai mare faţă de cel din 2012, an în care s-a alocat un buget de doar 73.854.920 lei. În 2013 a fost înregistrat în judeţul Alba un consum mediu lunar pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală din partea asiguratului de 7.347.032 lei faţă de 6.599.553 lei în 2012.
Urmărind pas cu pas obiectivul declarat al preşedintelui Cristian Buşoi, de lichidare a datoriilor din sistem, în decembrie 2013, CNAS a alocat sume pentru plata consumului de medicamente compensate şi gratuite aferente lunilor februarie 2013 şi august 2013.
”Respectând graficul de plăţi prestabilit, CNAS va vira caselor din teritoriu, în ianuarie 2014, sumele necesare decontării medicamentelor compensate şi gratuite, aferente lunilor martie şi septembrie 2013. Se va ajunge astfel, după ani buni de întârzieri, cu plata la zi pentru decontarea prescriptiilor medicale eliberate de farmaciile din teritoriu aflate în relaţie contractuală cu CJAS Alba (adică, potrivit legilor în vigoare, la 60 de zile de la data validării prescripţiei medicale în PIAS – Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate)”, a declarat ec. Silvia Puie, directorul general al CJAS Alba.
*Buget mai mare pentru investigaţii medicale paraclinice în 2013
Pentru laboratoarele private de analize medicale aflate în relaţii contractuale cu CAS Alba a fost alocat, în anul 2013, un buget de 2.603.830 lei, faţă de 2.332.000 lei în 2012. În plus, pentru investigaţiile paraclinice din laboratoarele spitalelor de pe întreg teritoriul judeţului Alba a fost alocat un buget de 1.656.820,6 lei, faţă de anul 2012, când a fost alocată suma de 1.620.000 lei.
*Finanţare pentru spitalizarea de zi
Pentru reducerea numărului de internări nejustificate şi transferul centrului de greutate al diagnosticului şi tratamentului dinspre spitale spre ambulatoriile de specialitate, în anul 2013 CAS Alba a alocat un buget mai mare pentru decontarea serviciilor medicale realizate prin internare de zi: 4.682.000 lei faţă de 3.389.000 lei în 2012. A crescut şi bugetul alocat tratamentului prin spitalizare continuă a pacienţilor cu boli cronice de la 7.852.000 lei în 2012 la 8.254.000 lei în 2013.
Sumele alocate consultaţiilor medicale din ambulatoriul integrat al spitalelor, pentru specialităţile clinice cu program de sub 35 de ore pe săptămână, a crescut de la 469.000 lei la 665.000 lei. Pentru specialitatea reabilitarea sănătăţii din ambulatoriul integrat al spitalelor, bugetul a crescut de la 102.000 lei în 2012 la 104.000 lei în 2014.
*Dispozitive medicale
O creştere semnificativă s-a înregistrat în 2013 pentru bugetul alocat dispozitivelor medicale (proteze pentru membrele inferioare, superioare, orteze, proteze auditive, cristalin, pungi pentru colostomie şi urostomie etc). Dacă în 2012, CAS Alba a avut un buget alocat de 2.297.000 lei pentru acestea, în 2013 bugetul alocat a fost de 3.099.160 lei.
”În 2012 au fost aprobate 3711 cereri pentru dispozitive medicale iar în 2013 au fost aprobate 4.093 cereri. Acest lucru a făcut ca în anul 2013 să se reducă lista de aşteptare pentru obţinerea unui dispozitiv medical cu peste 60% faţă de anul 2012”, a precizat președintele CJAS Alba.
*Îngrijiri la domiciliu
Bugetul alocat îngrijirilor la domiciliu a fost sensibil mai mare în 2013 – 736.670.000 lei faţă de 492.000.000 lei în 2012. Astfel, a crescut şi numărul beneficiarilor acestor servicii: dacă în anul 2012 au fost aprobate 220 de cereri pentru îngrijire la domiciliu, în anul 2013 au fost aprobate 409 cereri, exitând încă, până la finele anului, un buget care permite aprobarea a încă 50 de cereri de îngrijiri la domiciliu.
”Pentru prima data in istoria casei de asigurări de sănătate, a dispărut lista de aşteptare pentru obţinerea aprobării unei cereri de îngrijiri la domiciliu”, a mai spus Silvia Puie.
*Programe naţionale de sănătate
Pentru programele naţionale de sănătate, bugetul a crescut în 2013, concomitent cu numărul pacienţilor a căror tratament este decontat prin aceste programe. Pentru primele 9 luni ale anului 2013, CAS Alba a decontat pentru programul naţional de oncologie, în care anul acesta sunt cuprinşi 1100 pacienţi, un buget de 5.109.930,14 lei (pentru tratamentul în spital sau ambulatoriu al acestora).
”Nici în anul 2012, nici în anul 2013, judeţul Alba nu s-a confruntat cu o criză a medicamentelor oncologice si antidiabetice. Pentru cei 10.416 pacienţi înscrişi în programul naţional de diabet zaharat, CAS Alba a decontat în primele 9 luni ale anului 2013 suma de 25.847,63 lei”, a declarat directorul instituției.
CNAS a alocat anul acesta suma de peste 800 de milioane de euro pentru plata datoriilor către furnizorii de medicamente. Achitarea acestor datorii este un important punct de plecare pentru ţinta vizată în 2014 de Cristian Buşoi, preşedintele CNAS, care a declarat că unul dintre obiectivele principale pentru anul viitor este ca instituţia pe care o conduce să nu mai înregistreze pierderi. În acelaşi timp, se doreşte monitorizarea şi transparentizarea serviciilor medicale de care beneficiază asiguraţii.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va avea anul viitor peste 5 miliarde de euro pentru asistenţa medicală primară, medicamente, servicii medicale în ambulatoriul de specialitate şi spitale, îngrijiri la domiciliu şi îngrijiri paleative, dispozitive medicale.
Cele mai importante creşteri bugetare pentru anul 2014 se regăsesc pe servicii medicale paraclinice, unde se va înregistra o creştere aproape dublă, la 750 de milioane de lei. În acest fel, asiguraţii vor avea posibilitatea să-şi facă analizele medicale recomandate de medic, gratuit, pe tot parcursul unei luni, fără a mai exista riscul de a se epuiza fondul în prima jumătate a lunii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție
VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție Liderul PSD, Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către Președintele Klaus Iohannis. Acesta va conduce noul cabinet propus de coaliție. Citește și: SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana