Opinii - Comentarii

Silviu Bian a început să dea din casă: „Am luat bani pentru campania mea electorală”

Bogdan Presecan

Publicat

în

Cu toate acestea, Silviu Bian nu a candidat niciodată din partea Partidului Democrat Liberal pentru nicio funcţie de demnitate publică si nici nu avea mandatar financiar. Cine poate ştii  însă la ce  alegeri se referea şi ce costuri avea de plătit.

Petrecerea Divorțaților

Preşedintele arestat şi demis al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă,  a recunoscut marţi, 13 decembrie, în şedinţa publică a Tribunalului Bucureşti că a primit bani de la denunţătorul său – subordonat ierarhic, directorul executiv al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, Cristache Ristea.

„Recunosc faptele din septembrie, octombrie 2011, ţin să menţionez că Ristea nu avea cum să îmi dea banii în pachet, pentru că de fiecare dată când veneam la Râşnov bagajele mi le căra şoferul sau Căliman.

Am primit bani. Eu am înţeles de la Ristea că el se descurca. Am avut percepţia faptului că el coordonează de fapt societatea care derula proiectul.

Am luat aceşti bani pentru a începe să îmi fac campania electorală. Oficial, în campanii, banii se primesc prin mandatarul financiar, dar ştim că se iau şi altfel.

A existat o înţelegere între mine şi Ristea, în septembrie 2011, la o întâlnire de la Cluj în care, la un dineu, el mi-a promis că mă poate ajuta, fără a-mi detalia în ce consta ajutorul. Eu, între timp, am plecat în concediu, dar el a continuat să mă cheme la Râşnov.

Îmi asum că am primit banii, am avut percepţia că sunt bani pentru campania mea electorală şi că reprezintă un ajutor de la un prieten, în calitate de persoană fizică, nu de director. De aceea eu cred şi acum că banii primiţi nu reprezintă mită, iar eu nu pot fi acuzat de luare de mită”. 

Şpagă de aproape 200.000 de lei

Procurorii DNA susţin în rechizitoriu că este vorba de luare de mită în formă continuată. Silviu Bian ar fi primit, în mod repetat , în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, suma de 101.000 lei şi 22.000 euro de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM.

În calitate de ordonator principal de credite Silviu Bian trebuia să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, procent care reprezenta  partea ce trebuia plătită de Agenţile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă implicate în proiect.

Astfel, el ar fi condiţionat plata acestor sume de şpăgile primite.

Avocatul lui Silviu Bian a cerut instanţei să discute cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a clientului său. Instanţa a rămas în pronunţare în cazul solicitării de eliberare din arest a lui Bian. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor Regina Maria apărea, în anul 1922, în reclama casei franceze Houbigant pentru Mon Boudoir, devenind una dintre primele figuri regale […]

Citește mai mult