Berea cu prietenii l-a trimis după gratii! Un bărbat din Alba a ajuns la închisoare după ce a plecat din arestul la domiciliu pentru a se întâlni cu tovarășii
Berea cu prietenii l-a trimis după gratii! Un bărbat din Alba a ajuns la închisoare după ce a plecat din arestul la domiciliu pentru a se întâlni cu tovarășii
Un localnic din județul Alba s-a trezit în spatele gratiilor după ce a abandonat arestul la domiciliu pentru a se alătura prietenilor săi la o întâlnire pentru o bere. Atunci când a fost depistat, i-a rugat pe polițiști să închidă ochii în fața acestui incident.
Polițiștii din Alba Iulia au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 27 iunie 2023. Bărbatul de 34 de ani (O. S.) a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de un an închisoare, pentru evadare.
În 4 aprilie 2022, în timp ce se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, bărbatul a părăsit locuinţa unde executa măsura preventivă. „Motivul invocat de către inculpat, în momentul întoarcerii sale, a fost dorinţa de a se întâlni cu prietena sa. A recunoscut săvârşirea faptei şi le-a solicitat celor doi agenţi de poliţie să treacă cu vederea incidentul”, se precizează în hotărârea instanței.
Ulterior, anchetatorii au aflat că acesta nu a spus adevărul, fiind plecat să se întâlnească cu alte două persoane, la locuința uneia dintre acestea, unde au băut bere.
„Din declaraţiile martorilor, reiese că inculpatul s-a aflat la domiciliul lor, contrar celor afirmate, care a menţionat cu ocazia audierilor sale că a coborât în spatele blocului pentru a se întâlni cu prietena sa. Întrucât acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, astfel cum rezultă din fişa sa de cazier, nu este posibilă nici măcar suspendarea executării pedepsei întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. De asemenea, se reţine că infracţiunea de evadare, care a fost săvârşită de către inculpat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, neexistând pedeapsa alternativă a amenzii”, se mai afirmă în dosar, potrivit adevarul.ro.
Astfel, instanțele de judecată au aplicat pedeapsa de 1 an de închisoare în regim de detenție. În cauza în care era plasat în arest la domiciliu, bărbatul este judecat pentru distrugere, respectiv incendierea unui autoturism.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor
AUR pe primul loc, USR a depășit PNL și este la egalitate cu PSD în preferințele alegătorilor AUR se situează pe primul loc în intenția de vot a românilor, cu 36%, în timp ce liderul formațiunii, George Simion, ocupă prima poziție în clasamentul încrederii în politicieni, potrivit unui sondaj realizat de Sociopol în perioada 26 […]
Cum va fi VREMEA în România de PAȘTELE ORTODOX și de 1 MAI 2026: Temperaturi scăzute, apoi primăvara își reintră în drepturi. Prognoza pe 4 săptămâni actualizată
Cum va fi VREMEA în România de PAȘTELE ORTODOX și de 1 MAI 2026: Temperaturi scăzute, apoi primăvara își reintră în drepturi. Prognoza pe 4 săptămâni actualizată Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, marți, 7 aprilie 2026 prognoza meteo pe 4 săptămâni. Estimările acoperă perioada până în 4 mai 2026 și indică o evoluție gradată […]
Nicușor Dan – primul pesedist al țării. Tudor Chirilă: ,,Cea mai rapidă transformare a unui politician. Ați trădat!’”
Nicușor Dan – primul pesedist al țării. Tudor Chirilă: ,,Cea mai rapidă transformare a unui politician. Ați trădat!’” Actorul și muzicianul Tudor Chirilă a postat în mediul online un mesaj extrem de dur la adresa președintelui Nicușor Dan, după recentele numiri din fruntea parchetelor, decizii care au stârnit deja controverse în spațiul public. Într-o postare […]
