Beniamin Todosiu (președinte USR Alba): Proiectele de infrastructură sunt prioritare. Drumurile bune înseamnă dezvoltare economică și oprirea depopulării în zonele rurale
Beniamin Todosiu (președinte USR Alba): Proiectele de infrastructură sunt prioritare. Drumurile bune înseamnă dezvoltare economică și oprirea depopulării în zonele rurale
Consiliul Județean Alba are nevoie de o strategie serioasă pe cel puțin 10 ani privind proiectele de dezvoltare a infrastructurii județului, astfel încât investițiile în rețeaua de drumuri să fie prioritizate, iar banii să fie distribuiți echitabil.
Drumuri bune înseamnă automat și dezvoltare economică, iar pentru zona rurală este primul pas spre oprirea depopulării satelor. Nu cred că trebuie explicat cât de importante sunt drumurile pentru atragerea de investitori, pentru funcționarea transportului public, astfel încât locuitorii să aibă mobilitate spre locul de muncă sau pentru valorificarea potențialului turistic.
Echipa USR – PLUS pentru Consiliul Județean Alba propune o strategie pentru dezvoltarea infrastructurii care să elimine criteriul discreționar al distribuirii banilor pentru drumuri în funcție de culoare politică a primarului sau de interesul electoral. Proiectele de asfaltări sau modernizări vor fi prioritizate simplu și corect pe baza a trei piloni: infrastructură pentru susținerea dezvoltării unor poli economici/ zone de atragere a investitorilor, infrastructură pentru dezvoltarea turistică și infrastructură pentru conectarea comunităților rurale și oprirea migrației și depopulării.
Infrastructură pentru susținerea dezvoltării unor poli economici/ zone de atragere a investitorilor
Echipa USR – PLUS pentru Consiliul Județean Alba propune implicarea administrației județene în parteneriate cu administrațiile locale pentru crearea unor zone de dezvoltare economică. În cadrul acestora, vor fi puse la dispoziția investitorilor terenuri cu infrastructură și utilități, care în primă fază vor fi concesionate și apoi vor putea fi cumpărate, conform legislației în vigoare. Noile zone industriale nu vor avea personalitate juridică, astfel încât să se elimine crearea unor societăți bugetofage cu locuri călduțe pentru bugetarii de lux. Să nu uităm cazul Parcului Industrial Cugir, care potrivit unui raport contabil din acest an, la 1.000 de lei câștigați consumă în medie peste 932 de lei, și toate acestea în condițiile în care doar închiriază spații pentru activitatea de producție sau sediile unor societăți. Acești poli de dezvoltare economică pot fi formați în zone precum: Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Cugir și Munții Apuseni, zone care au forță de muncă și potențial de a susține crearea unor astfel de poli de dezvoltare economică.
Pentru a fi atractive pentru investitori, aceste zone/ poli de dezvoltare economică trebuie să fie bine conectate de principalele rute de transport, inclusiv prin rețeaua de drumuri județene aflată în administrarea Consiliului Județean Alba. Iată de ce investițiile în drumuri trebuie prioritizate strategic, iar banii trebuie alocați echitabil spre crearea unor zone bine conectate și atractive pentru investitori.
Nu ne oprim însă aici, iar echipa USR – PLUS pentru Consiliul Județean propune crearea unor parteneriate cu administrațiile locale pentru crearea unor noduri intermodale pentru transportul rutier și feroviar, dar și a unor zone destinate construirii de parcuri logistice. În cazul nodurilor intermodale ar putea fi gândite zone în care deja există infrastructura feroviară necesară cum sunt Teiuș sau Vințu de Jos, localități care pe vremuri erau importante noduri pentru transportul de mărfuri pe calea ferată. Proiectul este cu atât mai important cu cât pentru astfel de investiții există disponibile finanțări europene pe noul Regio (Programul Operațional Regional) sau pe POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare).
Infrastructură pentru dezvoltarea turistică
Alba este unul dintre județele României cu un potențial turistic enorm. Din păcate, Consiliul Județean Alba nu a alocat atenția necesară dezvoltării turistice, care ar putea aduce bani importanți în bugetele comunităților locale. Echipa USR – PLUS pentru Consiliul Județean Alba propune un set de măsuri menite să dezvolte zonele turistice din Alba și să valorifice potențialul turistic al județului. Turismul rural poate fi dezvoltat în Apuseni, pe Valea Sebeșului sau în zona Colțești – Rimetea, turismul medical și balnear poate reclădi Ocna Mureș, iar Cetatea din Alba Iulia poate deveni un brand al întregii țări. Pentru ca toate aceste lucruri să devină realitate este nevoie de viziune și de o strategie coerentă a Consiliului Județean Alba, corelată cu planurile administrațiilor locale din zonele cu potențial turistic. Punctul de plecare trebuie să fie însă infrastructura pentru că, indiferent cât de frumoase sunt acele zone, nu vor fi atractive pentru turiști dacă drumurile arată ca după un bombardament. Un exemplu al incapacității administrației liberale este drumul Luncile Prigoanei – Poarta Raiului, unde de câțiva ani Consiliul Județean nu este în stare nici măcar să identifice o soluție pentru asfaltarea acestei rute extrem de importantă pentru noua zonă turistică.
Infrastructură pentru conectarea comunităților rurale și oprirea migrației și depopulării
Indiferent despre ce comunitate rurală am vorbi, infrastructura influențează direct dezvoltarea economică dar și creșterea sau scăderea populației. Satele și comunele din Alba au nevoie de sprijin concret pentru a putea să se dezvolte sustenabil, iar infrastructura este prioritară pentru implementarea oricărui proiect economic sau turistic. Rolul important pentru modernizarea drumurilor îi revine Consiliului Județean Alba, care trebuie să-și stabilească investițiile strategic, urmărind indicatori demografici și de dezvoltare economică, astfel încât să renunțe la aplicarea criteriul discreționar al culorii politice a primarului. Lipsa unor proiecte strategice și coerente pentru comunitățile rurale va duce, mai devreme sau mai târziu, la acutizarea problemelor sociale actuale, la depopularea și îmbătrânirea populației din aceste zone. Proiectele de infrastructură sunt importante și în oprirea fenomenului prin care se creează în anumite zone ale județului așa-numitele „pungi de sărăcie”, zone cu șomaj extrem de mare și din care populația migrează.
Beniamin Todosiu
Președintele USR Alba
Candidat pe prima poziție pentru Consiliul Județean
Echipa USR-PLUS invită toți locuitorii din Alba, care vor să sesizeze probleme sau vor să propună proiecte, să scrie la adresa: [email protected].
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției
Laboratoarele din cadrul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj vor fi dotate cu echipamente TIC. Valoarea investiției Administrația Municipiului Blaj a lansat în 28 noiembrie 2024 licitația în SEAP pentru poriectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Blaj”. Citește și: Contractul de peste 10 milioane de lei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum o oră
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum o zi
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea zileiacum 5 zile
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 24 noiembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS