Actualitate

Bebeluș de doar 9 luni infectat cu COVID-19, internat la Terapie Intensivă. Care este starea lui

Ioana Oprean

Publicat

în

Cifrele de miercuri aduc un record absolut de îmbolnăviri, la 24 de ore. Sunt 2.158 de cazuri noi de COVID-19, dar şi 33 de decese. Pe lângă acest fapt, un nou caz tragic a apărut la Spitalul de Pediatrie din Galați, unde un bebeluș de numai nouă luni a ajuns la terapie intensivă, infectat cu coronavirus.

La Spitalul de Pediatrie din Galați este internat un copilaș de numai nouă luni, care a fost diagnosticat cu boală. Se află la Terapie Intensivă, sub supraveghere permanentă, pentru că a avut o perioadă critică.

Medicii spun că bebelușul a depășit această etapă critică.

A avut nevoie de ventilație mecanică și starea lui a fost foarte gravă zilele trecute.

Copilul se află de o săptămână la Terapie Intensivă: suferă și de o formă de anemie și nu ia în greutate, așa că trebuie monitorizat 24 de ore din 24.
Alături de el este și mama, de asemenea pozitivă. Femeia este însărcinată în luna a cincea, iar acasă, într-o comună din județul Galați, îi așteaptă tatăl și un frate de trei ani, ambii infectați cu SARS-CoV-2, dar cu o formă ușoară, din câte spun medicii.

Miercuri, mama și bebelușul au fost retestați. În funcție de rezultate, medicii vor decide care sunt următorii pași.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult