Mircea Hava: Bazinul Olimpic din Alba Iulia aproape de redeschidere
Reluate după aproape un an de întrerupere, lucrările de reparaţie capitală a Bazinului Olimpic din Alba Iulia merg acum „ca pe roate” după ce urmare a mai multor intervenţii ale primarului Mircea Hava, Compania Naţională de Investiţii a alocat din nou fonduri pentru acest obiectiv. Reamintim că lucrările au început în luna septembrie 2010, când Primăria municipiului Alba Iulia a predat Bazinul Olimpic către CNI şi ar fi trebuit să fie finalizate în luna iunie 2011, când ar fi trebuit ca obiectivul reabilitat şi modernizat să-i fie predat înapoi. Se procedează aşa pentru că este vorba despre o investiţie de peste 10 milioane de lei fără TVA, bani care nu provin din bugetul municipiului Alba Iulia, ci din cel al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului prin Compania Naţională de Investiţii. Dar aşteptarea albaiulienilor a meritat pentru că amatorii de înot vor avea la dispoziţie o bază sportivă cu adevărat performantă. Concret la Bazinul Olimpic s-a reabilitat aproape totul, de la clădire până la bazinul în sine. Lista lucrărilor executate de firma Ben Oni Loghin din Alba Iulia, subcontractor al Trustului de Instalaţii, Montaj şi Construcţii din Cluj Napoca este foarte lungă şi cuprinde consolidarea şi reamenajarea clădirii, amenajarea bazinului principal, refacerea instalaţiilor de încălzire, ventilare, climatizare, dezumidificare, electrice şi de radioficare, amenajări exterioare etc.
Azi primarul Mircea Hava a efectuat o vizită la Bazinul Olimpic pentru a vedea dacă lucrările se desfăşoară astfel încât promisiunea că Bazinul Olimpic va fi redeschis în aceasă primăvară să poată fi îndeplinită. „Concluziile sunt îmbucurătoare deşi au apărut şi alt gen de întârzieri decât cele legate de întreruperea finanţării. De exemplu, am solicitat CNI modificarea soluţiei de finisare a cuvei bazinului, de la îmbrăcăminte de PVC la placare cu gresie. Am cerut asta pentru că placarea cu gresie este nu numai mai estetică, dar şi mai durabilă. Îmbrăcămintea de PVC trebuie înlocuită în circa cinci-şase ani de utilizare. Am mai avut, o problemă la structura de rezistenţă a clădirii. Infiltraţiile din acoperiş au corodat armătura de fier a planşeelor. A trebuit să cerem, de fapt constructorul a cerut, şi pentru această consolidare aprobarea CNI. Această operaţie suplimentară a crescut puţin şi costurile întregii lucrări de reparaţie capitală la acest obiectiv. Deocamdată lucrările sunt realizate în proporţie de 65 la sută, dar în ce a mai rămas de executat sunt incluse şi o serie de instalaţii şi utilaje care trebuie doar montate pentru că o parte au fost achiziţionate deja. (…) Bazinul va fi folosit de toţi cei care doresc să practice înotul, fie pentru performanţă, fie pentru destindere. Vom face un program care să mulţumească pe toată lumea. Şi desigur vom putea găzdui la Alba Iulia competiţii de înot şi polo pentru că avem unul dintre puţinele bazine mari din zonă”, a declarat Mircea Hava.
De la domnul Ioan Bota, managerul proiectului şi directorul departamentului de construcţii de la Trustul de Instalaţii, Contaj şi Construcţii Cluj Napoca am aflat că bazinul deşi îndeplineşte din punctul de vedere al cuvei dimensiunile olimpice nu poate fi totuşi omologat ca atare. Cauza este numărul de locuri din gradene, cam jumătate din ceea ce se cere pentru o asemenea omologare. El poate şi va fi omologat ca Bazin Balcanic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
