Curier Județean

Batalionul 136 ”Apulum” va participa, în 21-25 septembrie, la exercițiul multinațional “IEL MILU 2015” din Georgia

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 21-25 septembrie 2015, România, în calitate de națiune lider, va participa cu 5 militari din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum” la exercițiul multinațional ”IEL MILU 2015” organizat la Tbilisi, Georgia. Detașamentul va fi condus de către maiorul Păcurar Marius, un veteran al acestor tipuri de misiuni.

Petrecerea Divorțaților

militari01Aflat la cea de a noua ediţie, exerciţiul reprezintă materializarea unei iniţiative regionale a patru state (România, Croația, Bulgaria și Georgia), pentru formarea unei structuri multinaţionale de integrare logistică cu sprijin de geniu, în scopul amenajării şi întreţinerii infrastructurii în teatrele de operaţii, cu asigurarea măsurilor de protecţie a forţelor.

De la înfiinţare şi până în prezent, exerciţiul IEL – MILU a fost organizat şi desfăşurat astfel:

  • 2008 şi 2009 – Buzău/ROMÂNIA;
  • 2010 – Bucureşti/ROMÂNIA – a avut loc certificarea şi afirmarea structurii;
  • 2011 – Pozega/CROAŢIA;
  • 2012 – Alba Iulia/ROMÂNIA;
  • 2013 – Exerciţiu multinaţional „CL 13”– Lest/SLOVACIA – a avut loc certificarea şi afirmarea comandamentului structuri;
  • 2014 – Alba Iulia/ROMÂNIA;
  • 2015 – Exerciţiu multinaţional „CL 15”– Bacony/UNGARIA.

Participarea geniștilor albaiulieni la acest exercițiu multinațional asigură cadrul necesar pentru testarea nivelului de interoperabilitate între țările partenere și contribuie la dezvoltarea capacității operaționale în vederea participării la misiuni organizate sub egida NATO. (V.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B

Ioana Oprean

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]

Citește mai mult