Bărbații care au încercat să mituiască un polițist din Blaj – cercetați penal sub control judiciar
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data 15 martie a.c., punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații Grancsa Janos și Barcsa Gaspar, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, și,respectiv, complicitate la dare de mită.
În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
”La data de 14.03.2014, inculpatul GRANCSA JANOŞ, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Blaj, fiind oprit în trafic pentru nerespectarea priorităţii în sensul giratoriu de către un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj – Compartimentul poliţiei rutiere, după ce i s-a adus la cunoştinţă că a săvârşit o contravenţie pentru care legea prevede ridicarea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce, a oferit agentului de poliţie suma de 500 lei pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile legale privind sancţionarea sa, în comiterea faptei fiind ajutat de socrul său, inculpatul BARCSA GASPAR, care a intermediat discuţiile dintre agentul de poliție – denunţător şi susnumit. În aceeași zi, aflându-se la sediul Poliției Municipiului Blaj, inculpatul GRANCSA JANOŞ a dat aceluiași agent de poliţie suma de 100 lei, cu ajutorul incupatului BARCSA GASPAR, în același scop, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii”.
Potrivit procurorilor, pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte următoarele obligații:
– să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați;
– să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuințelor acestora;
– să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
– să nu părăsească limita teritorială a localităților de domiciliu decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
– să nu se apropie de agentul de poliție care a făcut denunțul și să nu comunice cu acesta direct sau indirect, pe nici o cale.
Celor doi li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea luării sau propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Albaiulienii se bucură de un weekend de început de toamnă cu temperaturi de vară: Maxime de 30–32°C ziua și minime de doar 12–14°C noaptea
Albaiulienii se bucură de un weekend de început de toamnă cu temperaturi de vară: Meteorologii anunță maxime de 30–32°C ziua și minime de doar 12–14°C noaptea Deși ne aflăm deja în primele zile de toamnă, locuitorii din Alba Iulia se pregătesc pentru un weekend cu temperaturi de vară autentică. Vineri, 5 septembrie, vremea rămâne caniculară, […]
AMENZI de peste 100.000 de lei și zeci de avertismente în urma controalelor DSVSA Alba din vara 2025: Obiectivul „zero toxiinfecții alimentare”, atins
AMENZI de peste 100.000 de lei și zeci de avertismente în urma controalelor DSVSA Alba din vara 2025: Obiectivul „zero toxiinfecții alimentare”, atins Cu scopul protejării sănătății consumatorilor, în contextul creșterii numărului de turiști, a rulajului de produse alimentare, dar și a evenimentelor private precum nunți și botezuri, DSVSA Alba a intensificat verificările tematice în […]
Bărbat de 39 de ani, din Zlatna, REȚINUT după ce le-a agresat pe soție și pe bunica de 87 de ani a acesteia
Bărbat de 39 de ani, din Zlatna, REȚINUT după ce le-a agresat pe soție și pe bunica acesteia Un bărbat de 39 de ani, din Zlatna, a fost reținut de oamenii legii după ce le-a agresat pe soție și pe bunica acesteia. Citește și: Bărbat de 37 de ani din Aiud REȚINUT pentru acte de […]