Bărbați din Alba Iulia și Blaj, reținuți de polițiști: Sunt suspectați de comiterea de furturi din societăţi comerciale şi locuinţe, cu prejudicii totale de peste 230.000 lei
Poliţiştii din Alba, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, au identificat 6 bărbaţi din Alba Iulia şi Blaj, bănuiţi de comiterea de furturi din societăţi comerciale şi locuinţe, cu prejudicii totale de peste 230.000 lei. 4 au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor.
La data de 25 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba, împreună cu poliţiştii din Blaj, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, au identificat 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 39 de ani, 3 din Alba Iulia şi 3 din Blaj, ce sunt bănuiţi de comiterea a două furturi cu prejudicii în valoare totală de 239.000 lei.
Se pare că, în noaptea de 22/23 august 2017, 3 dintre bănuiţi, ar fi pătruns, prin efracţie, într-o casă de amanet din Teiuş şi ar fi sustras un seif în care se aflau bijuterii în valoare de 209.000 lei şi suma de 5.066 lei.
Ulterior, în data de 16 ianuarie a.c., doi dintre bărbaţii ce ar fi participat la furtul de la Teiuş, împreună cu alţi doi bărbaţi din Alba Iulia şi Blaj, ar fi pătruns, prin efracţie, în locuinţa unui cetăţean din municipiul Blaj şi ar fi sustras bunuri electrice şi electrocasnice în valoare de 25.000 de lei.
Pentru documentarea activităţii infracționale a persoanelor bănuite de comiterea furturilor, ieri, 25 aprilie, poliţiştii au efectuat 6 percheziţii (3 în municipiul Alba Iulia şi 3 în municipiul Blaj) la domiciliile persoanelor vizate, ocazie cu care au fost indisponibilizate 4 autovehicule.
Se pare că, unul dintre autovehicule ar fi fost folosit în activitatea infracțională, iar celelalte 3 ar fi fost dobândite ca urmare a acestei activităţi.
La percheziţii au participat şi poliţişti ai Serviciului Pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba precum şi jandarmi.
Faţă de 4 dintre bărbaţi (doi din Alba Iulia şi doi din Blaj), a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi, 26 aprilie, să fie prezentaţi Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Aiud şi Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate,pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a persoanelor vizate şi recuperarea prejudiciilor.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Curier Județean
Fosta școală din Oarda de Jos ar putea deveni „școală creștină”: Care sunt pașii pentru concretizarea inițiativei
Fosta școală din Oarda de Jos ar putea deveni „școală creștină”: Care sunt pașii pentru concretizarea inițiativei Fosta Școală Generală din Oarda de Jos va primi o nouă destinație educațională. Consiliul Local Alba Iulia a avizat favorabil propunerea administrației locale de închiriere, prin licitație publică, a terenului și construcțiilor de pe strada Biruinței nr. 5, […]
Incendiu la un autoturism pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii pe sensul de mers Sebeș-Alba
Incendiu la un autoturism pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii pe sensul de mers Sebeș-Alba Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara, în jurul orei 19.30, la un autoturism aflat pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Intervin pompierii pe sensul de mers Sebeș-Alba. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe autostrada […]
A spart ușa, a intrat cu forța în apartament și a făcut ca fosta soție și copilul acesteia să sară pe geam: Ce a decis Judecătoria Sebeș
A spart ușa, a intrat cu forța în apartament și a făcut ca fosta soție și copilul acesteia să sară pe geam: Ce a decis Judecătoria Sebeș Un conflict pornit pe fondul unei relații destrămate a degenerat, în vara anului 2023, în două episoade de violență și distrugeri. Într-unul dintre ele, un bărbat a forțat […]









