Curier Județean

Bărbat din Ocna Mureș, condamnat la închisoare ce executare pentru trafic de droguri de risc: Inculpatul susținea că fuma canabis adus din Spania pentru a-i ameliora durerile provocate de cancer

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Ocna Mureș, condamnat la închisoare ce executare pentru trafic de droguri de risc: Inculpatul susținea că fuma canabis adus din Spania pentru a-i ameliora durerile provocate de cancer

Sorin A., un ocnamureșean de 53 de ani, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de risc și introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc.

El aducea cannabis din Spania pentru consum propriu, dar îl și oferea unor cunoscuți. Cazul a fost descoperit după ce un alt bărbat a mers, în 23 aprilie 2021, împreună cu fiul său, la poliție și a predat o substanță vegetală ambalată în două pliculețe de plastic, despre care au afirmat că este canabis. Ulterior, tânărul a declarat că a procurat pliculețele de la cel care avea să fie trimis în judecată.

Citește și: FOTO | DIICOT Alba Iulia: Bărbat reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit polițiștii la percheziție

În data de 10 iunie 2022 a avut loc o percheziție în casa „furnizorului”, unde s-a descoperit un gram de canabis într-un șervețel și alte 2,7 grame într-o cutie de carton. La audieri, ocnamureșeanul de 53 de ani a spus că este consumator de canabis din cauza faptului că suferă de cancer, iar acesta îi ușurează suferința. De asemenea, a mai spus că ceea ce au descoperit oamenii legii sunt resturi culese din ghivece aruncate la gunoi, în Spania, de oameni care cultivă în mod legal planta.

Anchetatorii au reținut că individul a vândut consumatorilor din Ocna Mureș canabis la prețuri cuprinse între 30 și 50 de lei gramul. De asemenea, pentru că a adus canabis în țară, între anii 2019 și 2022, acesta a fost judecat și pentru introducerea în țară de droguri.

”Inculpatul a declarat în faţa organelor de urmărire penală că substanțele identificate în locuința sa îi aparțin, acestea fiind fragmente de frunze de canabis pe care le-a cules din Spania din ghivecele aruncate la gunoi de către persoane care cultivau în mod legal canabis pentru consum propriu. Inculpatul a recunoscut că le-a oferit canabis martorilor (…), fără a le cere bani pentru aceasta. De asemenea, a afirmat că este consumator de canabis întrucât suferă de cancer și substanţa îi atenuează durerile”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.

Procurorii au reușit să demonstreze, prin declarațiile martorilor, că bărbatul furniza drogul și contracost. În final, instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni de închisoare cu executare. Hotărârea Tribunalului Alba, din 3 octombrie 2024, poate fi contestată cu apel.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Vasile Goldiș. Trafic îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Vasile Goldiș. Intervin pompierii  Pompierii din Alba Iulia intervin la un accident rutier care a avut loc pe strada Vasile Goldiș, din municipiu, astăzi, 13 martie 2026. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend: Vor asigura măsurile de ordine la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și mai două evenimente sportive

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie în weekend: Vor asigura măsurile de ordine la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și mai două evenimente sportive Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba vor acționa pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, la mai multe evenimente sportive și cultural-artistice organizate pe raza județului, pentru asigurarea unui climat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr din Ighiu, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți și constituirea unui grup infracțional organizat. Cât timp va sta după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Ighiu, condamnat la închisoare pentru trafic de migranți și constituirea unui grup infracțional organizat. Cât timp va sta după gratii Un tânăr de 23 de ani din Ighiu a fost reținut de polițiștii din Alba și dus în Penitenciarul Aiud, după ce a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare […]

Citește mai mult