Bărbat din Câmpeni, prins cu peste 27.000 de țigarete ascunse acasă și în mașină: Marfa urma să fie vândută într-un magazin. Este cercetat penal
Bărbat din Câmpeni, prins cu peste 27.000 de țigarete ascunse acasă și în mașină: Marfa urma să fie vândută într-un magazin. Este cercetat penal
Un bărbat din orașul Câmpeni este cercetat penal după ce polițiștii și procurorii au descoperit peste 27.000 de țigarete fără marcaj fiscal, pe care acesta le-ar fi deținut în vederea comercializării. În urma perchezițiilor efectuate în mai multe locații, întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată pentru confiscare.
În data de 5 martie 2026 au fost efectuate cinci percheziții domiciliare în orașul Câmpeni, într-un dosar penal privind deținerea și comercializarea de produse accizabile nemarcate. Anchetatorii au găsit la domiciliul unui bărbat și în portbagajul unui autoturism 27.028 de țigarete fără timbru fiscal, de diferite mărci, care ar fi urmat să fie vândute prin intermediul magazinului administrat de acesta.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:
În cursul zilei de 05.03.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat percheziții domiciliare în 5 locații de pe raza orașului Câmpeni din jud. Alba, reprezentând domiciliile unor persoane fizice, în cadrulunui dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, prev. de art. 452 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
Ulterior, în data de 06.03.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus:
– punerea în mişcare a acţiunii penale față de un inculpat de sex masculin, aflat în stare de reținere pe o durată de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii indicate anterior;
– luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată de 60 zile, perioadă în care inculpatul trebuie să respecte obligaţiile impuse de art. 215 alin. 1 C.proc.pen. și să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că: În data de 05.03.2026, inculpatul a deținut în afara antrepozitului fiscal, respectiv la domiciliul acestuia din orașul Câmpeni, jud. Alba și în portbagajul unui autoturism cantitatea totală de 27.028 țigarete, fără marcaj fiscal, mărcile Marlboro, Rothmans, Sobranie și Winston, ţigarete pe care ulterior urma să le comercializeze prin intermediul magazinului aparţinând societăţii pe care o administrează şi la care este unic asociat. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauze, precizăm că, atunci când imprejurările vor permite, vom putea oferi detalii suplimentare.
Precizăm că efectuarea perchezițiilor domiciliare și luarea măsurii controlului judiciar sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a uimit publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților
VIDEO | Sergiu Onișor a impresionat publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a ajuns să cânte la chitară după ce, la vârsta de 12 ani, a fost atras de un joc video în care trebuia să imite acest instrument. Din curiozitate, […]
Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE: „Încep srategiile și emoțiile”
Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE Echipele de robotică din Alba, Xeo și IDeaL Electronics, au fost repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Citește și: FOTO | IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 […]
VIDEO | Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend
Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend Astăzi, 6 martie 2026, de la ora 18.00, la Sala Unirii, a început oficial programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”. Municipiul Alba Iulia a lansat oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026″ în data de 10 […]