Actualitate

Bărbat din Alba, UCIS de femeia pe care a agresat-o timp de doi ani. Ce pedeapsă a primit autoarea crimei

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, UCIS de femeia pe care a agresat-o timp de doi ani. Ce pedeapsă a primit autoarea crimei

Violențele în familie duc, uneori, la crimă. Un astfel de caz a avut loc în municipiul Blaj, unde o femeie și-a ucis concubinul violent. Pentru fapta s-a a primit 4 ani și 6 luni de închisoare.

Petrecerea Divorțaților

Magistratul de la Tribunalul Alba a admis circumstanțe atenuante în favoarea acesteia, în condițiile în care viața acestuia alături de victima sa a fost un veritabil coșmar. Crima a avut loc în 14 septembrie 2021, după un nou episod de violențe al concubinului în vârstă de 24 de ani.

Femeia (A. C.) a rispostat şi l-a lovit pe acesta cu mai multe obiecte contondente de prin casă. Mai multe lovituri au fost aplicate în zona capului, iar tânărul a căzut secerat. Lovitura fatală a fost aplicată cu un bibelou de porțelan. Femeia a sunat imediat la 112, dar medicii sosiţi la faţa locului nu au reuşit să îl mai salveze. Tânărul a decedat în ambulanţă.

Cei doi erau împreună din 2019 și avea doi copii, gemeni. La sfârșitul anului 2020, relația dintre cei doi a început să se deterioreze. Bărbatul a început să fie foarte gelos, o amenința pe A. și o bătea. Femeia i-a interzis să mai intre în curtea sa, dar i-a permis să ia copiii și să se plimbe cu aceștia pe stradă. Situația s-a menținut în acest cadru până în ziua de 14 septembrie 2021.

„Pe fondul unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare anterioară produsă prin exercitarea de violențe (lovirea victimei cu palmele) și atingeri grave ale demnității (urinarea în cameră) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, cauzată de starea de somn și de influența băuturilor alcoolice, inculpata i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu diferite obiecte contondente (pahar, bibelou și un par), în zona capului și a toracelui, în urma cărora a survenit decesul”, se arată în motivarea Tribunalului Alba.

Instanța a dispus confiscarea bibeloului din porțelan, ce înfățișează un porumbel pe o stâncă și a unui pahar spart. Femeia a mai fost obligată să achite tatălui victimei suma de 3.000 euro şi câte 2.000 de euro pentru fiecare dintre cei trei fraţi ai fostului ei concubin, reprezentând daune morale. Hotărârea Tribunalului Alba, din 19 septembrie 2022, poate fi contestată la Curtea de Apel.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]

Citește mai mult