Actualitate

Bărbat din Alba, arestat pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat un tânăr de 18 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 27 iulie 2016, luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 de ore și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul LUPU REMUS, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În data de 28 iulie 2016, urmare propunerii formulate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă.

În fapt, s-a reţinut că în data de 24.07.2016, în jurul orei 21,30, pe fondul unui conflict spontan între mai multe persoane care se aflau în faţa unui magazin din satul Vingard, comuna Şpring, judeţul Alba, inculpatul Lupu Remus, în vârstă de 53 ani, i-a aplicat persoanei vătămate  A.N.R., în vârstă de 18 ani, o lovitură cu un corp tăietor-înţepător în zona abdomenului, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol şi au necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale

Ioana Oprean

Publicat

în

Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PF Claudiu Pop, a fost numit de Papa Leon al XIV-lea membru al Departamentului pentru Bisericile Orientale. Acest departament din cadrul Curiei Romane este responsabil cu relațiile Sfântului Scaun cu Bisericile […]

Citește mai mult

Actualitate

26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS

Ioana Oprean

Publicat

în

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut în luna ianuarie 2026, în termeni nominali, atât față de luna decembrie 2025, cu 16,3%, cât și față de luna ianuarie 2025, cu 4,3%, relevă datele publicate miercuri, […]

Citește mai mult