Bărbat de 50 de ani condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan în Aiud: Ce alcoolemie avea
Bărbat de 50 de ani condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan în Aiud: Ce alcoolemie avea
Judecătoria Aiud a condamnat, luni, 25 mai 2026 un bărbat în vârstă de 50 de ani la un an de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, după ce acesta a fost depistat cu o alcoolemie de 1,52 g‰ alcool pur în sânge.

Potrivit hotărârii pronunțate de instanța amintită, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 alineatul 1 din Codul penal după ce, în 10 februarie 2025, a condus un autoturism marca Citroen pe străzile municipiului Aiud, deși consumase anterior o cantitate importantă de alcool.
Consumul de alcool și traseul parcurs
Din actele dosarului reiese că inculpatul a consumat aproximativ doi litri de vin în seara de 9 februarie 2025, în intervalul orar 20:00 – 00:00, la domiciliul său. În dimineața următoare, în jurul orei 09:30, acesta s-a urcat la volan și s-a deplasat către locul de muncă.
În jurul prânzului, bărbatul a condus din nou autoturismul pe mai multe străzi din municipiu, fiind oprit de un echipaj de poliție pe strada unde se află unitatea la care lucra.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Aiud pentru recoltarea de probe biologice.
Analizele toxicologice efectuate de Serviciul de Medicină Legală au stabilit o alcoolemie de 1,52 g‰ la prima probă de sânge și 1,41 g‰ la cea de-a doua probă, valori care depășesc cu mult limita legală de 0,80 g‰ prevăzută de lege pentru răspunderea penală.
Bărbatul și-a recunoscut fapta
Pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței, bărbatul a recunoscut integral fapta și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, beneficiind astfel de reducerea limitelor de pedeapsă.
Judecătorul a reținut că bărbatul nu avea antecedente penale, deținea permis de conducere din anul 1994 și nu fusese sancționat anterior pentru abateri rutiere. Totodată, instanța a apreciat conduita sinceră și cooperantă a acestuia în raport cu organele judiciare.
Pedeapsă cu suspendare și muncă în folosul comunității
Instanța a decis condamnarea inculpatului la un an de închisoare, însă executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere, acesta va trebui să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe schimbarea domiciliului sau a locului de muncă, să participe la un program de reintegrare socială și să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Municipiului Aiud sau al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud.
În plus, instanța a dispus interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 2 ani și anularea permisului de conducere după rămânerea definitivă a hotărârii.
Judecătorii au motivat că, deși inculpatul nu a provocat un accident rutier, nivelul ridicat al alcoolemiei și faptul că acesta a circulat într-un interval cu trafic intens au reprezentat un pericol semnificativ pentru siguranța participanților la trafic.
Hotărârea Judecătoriei Aiud poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
sursa: ReJust
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Vor asigura măsurile de ordine la evenimentele din județ
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Vor asigura măsurile de ordine la evenimentele din județ În sfârșitul de săptămână 23-25 octombrie 2026, jandarmii din Alba vor fi prezenți la mai multe evenimente sportive, culturale și comemorative organizate în județul Alba, pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică. În cadrul […]
Foto | Ziua Armatei României 2026: Lecție de istorie și patriotism la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia
Ziua Armatei României 2026: Lecție de istorie și patriotism la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia Cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, la data de 25 octombrie 2026, elevii claselor a XI-a au participat săptămâna aceasta la o activitate educativă, menită să le ofere oportunitatea de a înțelege semnificația acestei zile în istoria națională […]
Concurs la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Este disponibil un post de medic specialist în medicina de laborator, pe perioadă nedeterminată
Concurs la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Este disponibil un post de medic specialist în medicina de laborator, pe perioadă nedeterminată Concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist la spitalul din Alba Iulia. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, organizează concurs, în conformitate cu prevederile O.M.S. nr.166/2023, pentru ocuparea urmatoarelor posturi: – 1 […]
